
Conform unui top realizat de site-ul lifeadvicer.com, Bucureştiul este cel de-al doilea oraş din lume unde poți sǎ ai costuri de trai reduse, astfel încȃt sǎ îţi poţi permite un stil de viaţa prosper şi boem.
Capitala, supranumită și Parisul Europei de Est, este descrisǎ ca fiind un oraş activ, care tranziteazǎ o perioadǎ de dezvoltare acceleratǎ atȃt economicǎ, cȃt şi culturalǎ.
Din punct de vedere cultural, Bucureştiul se diferenţiazǎ cu uşurinţǎ de celelalte oraşe ale ţǎrii care nu beneficiazǎ de o viaţǎ culturalǎ atȃt de bogatǎ şi diversǎ, aici funcţionȃnd nouă teatre dramatice, un teatru de pǎpuşi şi marionete, un teatru de stradǎ, un teatru de operetǎ, dar şi 57 de muzee şi case memoriale.
Costurile cotidiene sunt reduse faţǎ de alte capitale europene, însǎ acestea trebuie raportate la nivelul salariilor din ţarǎ. Astfel, o chirie de 450 de euro pe lunǎ pentru o garsonierǎ în centrul oraşului este un chilipir pentru strǎini, avȃnd în vedere cǎ salariul mediu în majoritatea ţǎrilor Europei depǎşeşte 700 de euro şi ajunge pȃnǎ la 3.000 de euro. Ținȃnd cont de faptul cǎ salariul mediu în Bucureşti este de 580 de euro, viaţa nu este chiar atȃt de ieftinǎ pe cȃt pare la prima vedere.
Localizat la o distanţǎ de aproximativ 200 de km faţǎ de munte şi de mare, oraşul este în plinǎ expansiune şi reprezintǎ principalul pol de atracţie pentru investitorii strǎini datoritǎ oportunitǎţilor pe care le oferǎ. La nivel naţional însǎ, acest fapt se traduce şi printr-un decalaj între zona metropolitanǎ Bucureşti şi restul ţǎrii unde dezvoltarea are un ritm îngreunat, cauzat şi de lipsa unei infrastructuri adecvate.
Bucureştiul a suportat în ultimele decenii transformǎri majore la nivelul ţesutului urban, însǎ acestea nu au urmat un parcurs planificat, astfel încȃt oraşul se confruntǎ, în prezent, cu probleme de supraaglomerare a cadrului fizic şi de trafic, iar acest element nu îl plaseazǎ pe lista „capitalelor verzi” ale Europei. Totuşi, capitala încearcǎ sǎ schimbe aceastǎ tendinţǎ prin gǎsirea unor metode inovative de a facilita mobilitatea urbanǎ şi de a modela cadrul construit astfel încȃt sǎ poatǎ fi în competiţie directǎ cu alte capitale europene.
În aceeași ordine de idei, este un oraş cu potenţial atȃt din punct de vedere economic, cȃt şi din punct de vedere cultural, care trebuie sǎ se adapteze rapid la nevoile cetǎţenilor şi sǎ repare greşelile unui mod neplanificat de dezvoltare, iar în acest demers se pot observa deja anumite schimbǎri benefice pentru comunitate.
Ana-Maria Negru – Colaborator News Diaspora