Pantofii stiletto – un must have în arta seducției

0 0
Read Time:2 Minute, 18 Second

titlu - poza articolCând vine vorba de modă, noi, femeile, suntem menite să întoarcem capul după ceea ce este frumos și ne place. O ținută vestimentară completă trebuie să conțină acel element statement care să capteze atenția, chiar și la o privire fugitivă asupra întregului look. Elementul „cheie” poate fi geanta, geaca sau orice altă componentă care poate declanșa efectul „WOW” pe chipul persoanei care te privește. Astăzi, ne vom concentra, însă, pe pantofi, mai exact cei de tip stiletto și modul în care aceștia pot influența vestimentația.

Prin anii ’60, silueta feminină face cunoștință cu un nou trend în materie de încălțăminte: pantofii stiletto. Aceștia s-au remarcat printr-un toc foarte subțire, de forma unui cui, adesea întâlnit și sub formă conică. La un astfel de pantof, vârful a suferit schimbări majore de-a lungul timpului: de la o formă rotunjită inițial, la una tot mai ascuțită.

Un promotor clasic al acestui tip de pantof este Manolo Blahnik, un binecunoscut designer de încălțăminte, care a avut un impact remarcabil la nivel global în industria modei, de-a lungul carierei sale. Alte modele stiletto demne de lăudat aparțin unor nume celebre din industrie, precum Christian Louboutin, Sergio Rossi sau Giuseppe Zanotti.

Pantofii stiletto sunt unanim acceptați ca fiind cei ce întregesc orice ținută, conferind un grad incontestabil de feminitate și senzualitate și oferind apariții de neuitat. Deși poate părea ciudat, multe femei se bucură de o încredere în sine sporită în momentul în care o pereche de tocuri nu numai că le înalță silueta, ci le evidențiază trupul și măresc gradul de atracție față de cea care îi poartă.poza articol

Bineînțeles că, în modă, nu există limite, iar asta înseamnă că dorințele noastre pot prinde contur sub orice culoare și orice textură. Standardele au rămas însă aceleași: nimeni nu poate contesta puterea de atracție a unui roșu lăcuit sau a negrului clasic ce nu dă greș niciodată. Texturile sunt cele care diferențiază cele mai multe modele, iar, în prezent, sunt tot mai căutate modele cu un imprimeu îndrăzneț, ca pielea de șarpe, sau alte tipologii extravagante de animal print.

Interesant este faptul că acești pantofi s-au dovedit a fi un element extrem de versatil și ușor de asortat unor ținute cu totul și cu totul diferite. Începând cu exemplul esențial al unei rochii de seară, unde doar absența lor poate fi un eșec și, ajungând la daily outfit-uri care constau în blugi skinny sau boyfriend, stiletto se potrivesc parcă de la sine în orice moment al zilei, atât timp cât alegem să îi purtăm cu eleganță și stil.

Acestea fiind spuse, nu ne mai rămâne decât să ne pregătim pentru a întoarce cât mai multe priviri cu perechea de stiletto pentru care optăm în acest sezon!

Larisa-Cristiana Toader – Colaborator News Diaspora

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *