Valorizarea diasporei științifice -

Read Time:2 Minute, 23 Second

Performanțele remarcabile obținute de indivizi sau grupuri izolate nu pot să ajute prea mult creșterea nivelului educației, cercetării sau inovării din România. Instituțiile românești de învățământ superior ocupă poziții mediocre în clasamentele mondiale realizate pe baza rezultatelor¹. Universitatea din București este pe locul 651, „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara nu prind primele 700 de locuri, iar celelalte universități nici măcar nu sunt considerate demne de luat în seamă de clasamentele care țin seama de criterii precum excelența demonstrată prin publicații, brevete de invenție și proiecte coordonate. Nu cunosc profesori universitari care să nu se plângă de scăderea dramatică a nivelului de pregătire și cultură a elevilor care devin studenți, dar cunosc puțini profesori universitari care își asumă, cel puțin parțial, responsabilitatea pentru această involuție.

Nici învățământul general nu prea are motive de satisfacție. Raportul Education for All 2015. National Review² elaborat de Ministerul Educației Naționale în 2014 arată faptul că România era în 2009 țara europeană cu cea mai mare pondere a elevilor cu dificultăți majore la citit, matematică și științe, și nu avem motive să credem că situația s-a îmbunătățit în ultimii ani. Finanțarea redusă și fluctuantă, ierarhiile cu fundament meritocratic șubred, insuficienta conștientizare a rolului pe care educația, cercetarea și inovarea le au în dezvoltarea economică sau migrația masivă a „creierelor” spre țări care valorizează eficient capitalul uman, sunt doar câteva elemente care fac ca poziționarea României în clasamentele de profil să fie una mediocră.

Pe de altă parte, diaspora românească este prezentă în mari centre de cercetare și universități de prestigiu, iar încercările de a folosi experiența acumulată în străinătate în dezvoltarea cercetării și educației de la noi nu au lipsit. Au fost organizate mai multe conferințe, ateliere de lucru, românii din diaspora au fost implicați în procesul de evaluare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare din țară, dar nu se poate vorbi de rezultate palpabile. Un transfer real de cunoștințe și experiență, crearea unor legături robuste între diaspora științifică și mediul academic din România s-ar putea realiza pe baza unor proiecte comune de cercetare coordonate de experți români care lucrează în instituții de prestigiu din străinătate și implementate de echipe de cercetători din țară. Ar putea fi un impuls important dat racordării științei românești la fluxul internațional și poate că intrarea în top 500 universități ar deveni un obiectiv realizabil în viitorul apropiat. Nu în ultimul rând, ar fi un sprijin binevenit și concret primit de diaspora, o întărire a legăturilor cu țara pe baza unui proiect comun, cu beneficii de ambele părți.