0
0
Prin lider politic se înţelege, de regulă, individul cu potenţialul de influenţă şi autoritate cel mai ridicat şi, implicit, cu gradul de preferinţă şi dezirabilitate cel mai înalt din cadrul organizaţiei / comunităţii de interese politice. Spre el tind sau cu el se identifică sau se asociază cei mai mulţi membri ai colectivităţii în cauză, pentru că abilităţile şi calităţile sale manageriale, psihologice, morale asigură conducerea acesteia spre performanţă, integrare şi stabilitate. Adevăratul lider îşi demonstrează autoritatea şi influenţa fără a apela la constrângere, control excesiv, manipulare, îndoctrinare. Recunoaşterea puterii sale, de către cei pe care îi conduce, depinde, într-o măsură mai mare sau mai mică, de unele cerinţe, trăsături şi principii asupra cărora ne propunem să ne oprim, pe scurt, în cele ce urmează.
Strategii și tactici utilizate de liderul politic pentru dobândirea și exercitarea puterii
Practica social-istorică relevă că liderul politic, angrenat în procesul obţinerii şi exercitării puterii, foloseşte o serie de strategii, tactici şi tehnici menite a conduce la îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-a asumat. Unele dintre acestea au valenţe pozitive, altele fac parte dintr-un „arsenal” aflat în dezacord cu normele morale. Asupra câtorva dintre ele ne vom opri, pe scurt, în cele ce urmează.
Recurgerea la consilieri. Recurgerea la consilieri constă în consilierea liderului politic sau a staff-ului acestuia de către specialiştii în diferite domenii. O asemenea tactică este menită să dea consistenţă şi eficienţă sporite actului de management politic înfăptuit de lider, cu efecte benefice asupra creşterii cotelor sale de autoritate, legitimitate şi popularitate.
Alianţele/coaliţiile. Consolidarea puterii liderului şi a grupului/organizaţiei din care face parte se poate realiza, între altele, prin folosirea alianţelor-coaliţiilor cu lideri şi grupuri/organizaţii care au convingeri sau interese politice asemănătoare. Punerea de acord şi coroborarea, pe anumite paliere, a strategiilor, tacticilor şi resurselor de care dispun, la un moment dat, grupurile/organizaţiile politice animate de interese convergente este, de regulă, de bun augur pentru îndeplinirea obiectivelor fixate. Practica demonstrează însă că rolul coaliţiilor, în acest context, nu trebuie absolutizat: ele pot produce şi efecte contrare, determinate de interesele ascunse ale anumitor organizaţii/grupuri de a pătrunde în intimitatea procesului decizional al celor concurente, sub acoperirea încheierii de alianţe formale cu acestea.
Comunicarea. Comunicarea are un rol esenţial în întărirea autorităţii şi legitimităţii liderului la nivelul organizaţiei politice care este angrenată în procesul dobândirii/exercitării puterii. Liderul cu abilităţi relaţionale şi de comunicare are şanse superioare să-şi mărească influenţa, atât asupra organizaţiei/grupului, ca întreg, cât şi asupra fiecăruia din membrii acestora, să le menţină sub control, să prevadă şi să anihileze acţiunile ce pot să-i submineze autoritatea. Comunicarea favorizează relaţionarea liderului cu subordonaţii (prin înlesnirea cunoaşterii reciproce) în acţiunea de coroborare a eforturilor pentru atingerea obiectivelor politice de interes comun.
Manipularea. Manipularea, respectiv tactica de care cel care manipulează se foloseşte pentru a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gândească şi să acţioneze în funcţie de interesele sale, apelând la tehnici de persuasiune ce induc, în mod fals, impresia libertăţii de decizie a respectivului actor social, este din ce în ce mai prezentă astăzi în procesul obţinerii şi exercitării puterii politice. Nu de puţine ori, liderul politic utilizează instrumente specifice manipulării (minciuna, demagogia, optimismul triumfalist afişat, argumentul falsificat etc.) pentru convingerea membrilor grupului din care provine sau ai altor colectivităţi, animate de interese comune sau apropiate, cu privire la justeţea şi eficienţa activităţii de organizare şi conducere pe care el o desfăşoară.
Compromisul. Ca tactică utilizată mai ales în rezolvarea stărilor conflictuale, ce au o anvergură ridicată şi un impact complex, compromisul politic este caracterizat prin cedarea temporară de către majoritate în raport cu minoritatea. Realizarea compromisului presupune conştientizarea reciprocă, de către majoritate şi minoritate, a intereselor lor politice prezente şi de perspectivă şi căutarea unor soluţii care să conducă spre convergenţa acestor interese, satisfacerea, pe cât posibil, a intenţiilor nedeclarate, evitarea viitoarelor conflicte şi asigurarea stabilităţii/echilibrului de forţe în cadrul unor structuri sau zone geografice de influenţă.
Având în vedere rolul foarte important pe care liderul politic îl are în acţiunile de obţinere, menţinere sau exercitare a puterii de către grupul/organizaţia din care provine şi ale cărei interese le promovează, se impune ca el să stăpânească perfect tactica compromisului. Este relevant, astfel, că deşi, pentru moment, compromisul determină scăderea autorităţii şi puterii părţilor care intră în relaţie (majoritatea şi minoritatea), o asemenea tactică va contribui, în timp, la refacerea sau chiar la creşterea credibilităţii lor şi a liderilor acestora.
Utilitatea şi eficienţa compromisului, devenit o modalitate curentă de rezolvare a numeroase probleme politice contemporane, sunt determinate de abilităţile celor care negociază şi impun condiţii şi soluţii favorabile acceptării sale.
Încrederea. Crearea unui capital consistent de credibilitate (încredere) în rândul subordonaţilor/guvernaţilor este, de asemenea, o problemă de importanţă majoră cu care se confruntă liderul politic preocupat de obţinerea/exercitarea puterii. Câştigarea şi menţinerea încrederii este un proces complex, care presupune competenţă, cunoaştere, realism etc.. Ea limitează sentimentul de incertitudine al colectivităţii pe care o conduce liderul şi, pe cale de consecinţă, măreşte autoritatea şi legitimitatea acestuia.
Entuziasmul. Din „arsenalul” şi „recuzita” de tactici şi tehnici politice utilizate în scopul mai sus menţionat nu poate lipsi entuziasmul. Acesta reflectă optimismul şi încrederea liderului politic în viabilitatea şi eficienţa acţiunilor specifice de organizare şi conducere pe care le desfăşoară, uneori chiar în dezacord cu realitatea şi posibilităţile oferite, şi este menit să alimenteze/stimuleze încrederea comunităţii în persoana sa. Când un asemenea comportament depăşeşte anumite limite ale raţionalităţii, liderul şi puterea pot cădea în derizoriu şi desuetudine.
Temporizarea. Tactica temporizării presupune amânarea (dar nu şi renunţarea definitivă) realizării proiectului politic iniţial sau chiar schimbări de ordin decizional şi strategic, ca urmare a anticipării insuccesului şi scăderii credibilităţii liderului şi puterii. Recurgerea la temporizare este determinată de lipsa, la un moment dat, a resurselor organizaţionale necesare (materiale, umane etc.) sau de presiuni externe şi vizează refacerea acestor resurse pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.
Cacialmaua/bluffing-ul. O asemenea tactică presupune adoptarea de către liderul politic a unui comportament apropiat celui al jucătorului de pocker, luîndu-se în calcul analogia existentă uneori între „etica” jocului în cauză şi etica politică. Este relevant de reţinut, în context, că imperativul îndeplinirii obiectivelor asumate, cere liderului politic, ca oricărui „jucător”, pe lângă pregătire, experienţă etc. – îndrăzneală, fler, risc asumat, disimularea atitudinilor, determinându-l, uneori, să apeleze la modalităţi „neortodoxe” de acţiune şi relaţionare (şantaj, trişare etc.). Fără îndoială că, în final, un asemenea comportament va conduce la „cacialma”, care are efecte negative, la nivel individual şi comunitar.
Aceasta a fost ultima parte a studiului de caz pe care vi l-am propus. Sper ca, într-o bună zi, să apară și în România un lider politic apt să însumeze măcar în parte trăsăturile și abilitățile explicitate în rândurile de mai sus. Nu trebuie să îl căutăm! Atunci când va fi vremea sa, își va face simțită prezența. Sau, poate, deja a și apărut…dumneavoastră ce părere aveți?
Laurenţiu Arhip – Colaborator News Diaspora
