
În ultima vreme inventatorii români duc numele României în primele locuri de la concursurile importante şi arată că au imaginaţie, spirit antreprenor şi că pot fi printre cei mai buni. Dar oare şi-a imaginat cineva vreodată că titlul de cel mai bun inventator este atribuit unui românce?
Doamna doctor Elena David, o româncă de la Institutul Naţional de Criogenie şi Tehnologii Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea, este considerată cel mai bun inventator din lume! Are 14 invenţii şi cereri de brevete în domeniul mediului şi energiei, multipremiate internaţional în ultimii 10 ani.
La Salonul de Inventică de la Geneva, a obținut 13 medalii de aur, la 8 ediţii consecutive. Printre acestea se numără şi una dintre cele mai prestigioase distincţii ale Salonului de la Geneva – Premiul OMPI pentru Femeie Inventator.
La o ediţie recentă a salonului de la Geneva, a venit cu o idee eco: energie din gunoi. Obţinerea unui înlocuitor al gazului natural, din deşeuri solide, ca sursă de energie, i-a adus recunoaştere şi apreciere din partea juriului.

În aprilie 2012, la a 40-a ediţie, aniversară a Organizaţiei Mondială a Proprietăţii Intelectuale WIPO, care a fost şi o ediţie a recordurilor: 789 de expozanţi, 46 de ţări participante, 65.925 de vizitatori şi peste 650 de jurnalişti din întreaga lume, Dr. Elena David a primit cea mai înaltă distincţie, de “Cea mai bună inventatoare” într-o competiţie cu peste 1200 lucrări ştiinţifice.
Este singurul cercetător din Romania care a obţinut, din partea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, cea mai înaltă distincţie, premiul WIPO, atât la Geneva, Elveţia (în anul 2012), cât şi la Bruxelles, Belgia (în anul 2014).
În prezent este nominalizată la premiile ENI-Italia şi KIA- Iran pentru anul 2015, premii ce vor fi decernate în cursul acestui an.
Doamna Elena David este un model pentru toată lumea, mai ales că trăim într-o societate în care stereotipurile de gen sunt încă frecvent întâlnite. O felicităm pentru tot ceea ce a a facut şi face de 10 ani şi îi urăm success pentru următoarele concursuri.
Ilinca Ioghen – Junior Editor News Diaspora