
Premierul Victor Ponta a declarat luni, la ieşirea din şedinţa Comisiei juridice, că a solicitat comisiei să fie audiat la ora 16:00, iar votul în plen asupra cererii de începerea urmăririi sale penale să fie marţi, comisia aprobând în unanimitate.
„O rugăminte am avut la membrii Comisiei juridice: să nu tergiversăm lucrurile. Dacă este posibil, ca astăzi să fiu audiat și mâine să se dea votul. Au fost de acord, au supus la vot, a fost vot unanim. La ora 16,00 vin să-mi spun punctul de vedere. Nu am ce dosar să studiez și nici nu am nevoie de avocat. Vin, îmi spun punctul de vedere. (…) Important este că la ora 16,00 mă prezint, sunt audiat de colegii mei, dânșii fac un raport și mâine vreau să fie votul în plen. Nu e bine nici pentru Parlament, nici pentru Guvern să tragem cumva de timp. Au fost de acord absolut toți, a fost unanimitate, le mulțumesc pentru asta”, a declarat premierul la ieșirea de la Comisia juridică, unde a avut loc o primă ședință având ca temă solicitarea procurorului general în ceea ce privește încuviințarea începerii urmăririi penale față de Victor Ponta.
Întrebat dacă va studia dosarul, Ponta a răspuns :”Asta o să studieze avocaţii după aceea, important este că la ora 16:00 mă prezint, o sa fiu audiat de colegii mei şi mâine o sa fie votul în plen”.
La şedinţa Comisiei juridice sunt prezenţi 23 de deputaţi, membri ai comisiei. Lucrările Comisiei juridice a Camerei se desfăşoară cu uşile închise, fără prezenţa presei.
Tot astăzi, conducerea PSD se va reuni în şedinţa Comitetului Executiv pentru a discuta situaţia lui Ponta, dar şi moţiunea de cenzură iniţiată de PNL.
Vlad Borcan – Redactor-șef News Diaspora