Viitorul fotbalului românesc

0 0
Read Time:2 Minute, 6 Second
Sursa: www.zimbio.com
Sursa: www.zimbio.com

Finala Champions League a fost, fără îndoială, principalul eveniment sportiv al acestui început de lună. Chiar dacă nu îmi place fotbalul și mă plictisește, m-am uitat de curiozitate la meci să văd cum se mai joacă la un asemenea nivel și pe unde ne situăm noi comparativ cu restul Europei.

Mi-am dat seama încă o dată, dacă mai era cazul, că fotbalul jucat în Champions League sau în campionatele tari din Europa este alt sport față de cel jucat în România sau de naționala României. Asta era clar! Însă am mai realizat un lucru asupra căruia vreau să insist: formarea de sportivi.

Uitându-mă la Xavi, care a jucat pentru ultima oară la Barcelona, am căutat câteva informații despre el și am văzut că de la 11 ani evoluează la clubul catalan. A fost crescut și a făcut performanță acolo. Asta m-a făcut să mă întreb oare ce se întâmplă în România la nivel de copii și juniori? Care este viitorul fotbalului de la noi?

Dacă mă uit la ce se joacă în Liga I și cum arată echipa națională, aș fi tentat să spun că nu se întâmplă nimic. Sau că nu mai avem talente. Sau că nu mai avem antrenori. Altfel nu îmi explic cum apar din ce în ce mai rar jucători buni. În prezent, nu mai avem niciun român la cluburile mari, puternice din Europa. Cei care evoluează în campionatele tari îi numeri pe degetele de la o mână. Cei care joacă în România practică un sport numit fotbal, dar nu au nici o legătură cu tehnica, viteza de joc sau calitățile fizice pe care le vedem la jucătorii de valoare.

Un lucru este clar: fotbalul românesc este pe o pantă descendentă de pe la sfârșitul anilor ’90 sau începutul anilor 2000, când și-au încheiat cariera cei din Generația de Aur. De atunci au apărut din ce în ce mai puțini jucători valoroși, am avut rezultate din ce în ce mai slabe la nivel de națională și, cu mici excepții, și la nivel de echipe de club. Iar dacă nu se va investi și nu se va lucra serios la nivel de copii și juniori, nu vom mai vedea niciodată naționala României la un turneu final de Campionat European sau Mondial și cel mai popular sport din țară se va scufunda și mai tare.

Laurențiu Mandu – Coordonator departament SPORT, News Diaspora

Sursa foto cover: www.zimbio.com

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *