0
0
Educația și cercetarea românească sunt aproape la fel ca fotbalul: toată lumea joacă măcar puțin, dă cu piciorul în minge mai bine sau mai prost, chibițează și comentează cât se poate de mult, nu contează cât se pricepe. Sunt puțini cei care marchează goluri, iar cei mai buni sunt vânați sau pleacă de bună voie la echipele de vârf din Bundesliga (Universitatea din Heidelberg), Premier League (Cambridge, Imperial College London), Ligue 1 (École Polytechnique) sau Serie A (Università di Bologna). Antrenorii adevărați din educație sunt rari, iar cluburile noastre, fie ele mari universități sau școli de cartier, se descurcă greu. Multe sunt în insolvență financiară și intelectuală, dacă nu de-a dreptul în faliment.
La fel ca în fotbal, în educație și cercetare, golurile se marchează mult mai greu în deplasare decât acasă. Victoria, performanța se obțin cu efort și inspirație, iar echipele abia-abia ajung în faza grupelor. Desigur, arbitrii sunt de cele mai multe ori principalii vinovați: fie evaluatorii articolelor și proiectelor de cercetare sunt slab pregătiți și sigur nu au înțeles ce am vrut să spunem, fie au ceva cu noi pentru simplul fapt că suntem români și nu ne suportă. Federația schimbă regulile aproape exclusiv în timpul jocului, fondurile naționale pentru educație și cercetare sunt întotdeauna insuficiente, iar sponsorii privați au rețineri justificate de a sprijini echipe cu rezultate incerte.
În schimb, talentele individuale care ajung în echipele de vârf fac față cu brio tuturor exigențelor și ajung chiar căpitani la echipe de prestigiu. Românii care conduc catedre sau echipe de cercetare în străinătate sunt puțini, dar confirmă că se poate, că nu suntem mai puțin capabili decât alte nații și că putem marca mai mult și mai cu folos chiar și acasă. La fel ca la fotbal, nu-i așa? Până și vacanțele sunt în aceeași perioadă…
Dar publicul? Galeria? Al 12-lea jucător? Este net mai prezent în fotbal, capabil uneori „să-i poarte pe băieți spre victorie”, nu-i așa?, și aproape absent sau mai degrabă negativ în educație, mai mereu criticând orice demers, orice pas, de-a valma. Așadar, cu un public deseori ostil, educatorul, cercetătorul trebuie să câștige mereu singur, pe teren, fără să aștepte nimic de la nimeni. Prin urmare, este puțin mai greu decât la fotbal.
Vine vara, poate ne gândim totuși la un cantonament serios și începem sezonul viitor mai motivați, poate ne dorim mai mult victoria și marcăm mai mult în educație și cercetare. Măcar acasă…
Dr. Sorin Cheval – Coordonator Departament Educație, Cercetare, Inovare, News Diaspora
Sursa foto cover: www.akadanetwork.org
Sursa foto 1: www.en.wikipedia.org
