0
0
Români din diverse colțuri ale lumii își potolesc dorul de țară purtând de sărbători cămăși și ii cu flori de câmp, brodate de mâinile unei clujence din Frata.
Tanti Ravecuța, cum îi spun localnicii, și-a crescut cei nouă copii cosând costume populare pentru consăteni și pentru diferiți artiști de muzică populară.
Acum, de când are pagină de Facebook, primește mesaje de la români din toată lumea care vor să poarte de sărbători acele haine tradiționale care le amintesc de casă.
Raveca Soporan are acum aproape 60 de ani, dar a învățat să coasă, ca toate femeile de vârsta ei, pe vremea când avea doar șapte — opt ani.
Erau vremuri, povestește ea, în care hărnicia unei fete se măsura în obiectele pe care le croia și cosea cu mâna ei. „Am început să cos de mică, de copilă, de când eram la părinții mei acasă. Așa era pe atunci. Zicea lumea că ești harnică dacă îmbrăcai casa cu mâna. Când venea careva în casă făcea ochii roată să vadă cum e împodobită. Draperii, lepedeie, prosoape, tot ce era nevoie într-o casă. Și pe prispă aveam tot lucru făcut de mână”, spune Raveca.
Primul costum tradițional l-a cusut însă pentru soțul ei, de nevoie. Raveca și Samoilă Soporan erau dansatori într-un ansamblu folcloric și având de mers într-un turneu în Germania și-au dat seama că au nevoie de costume. Era pe la începutul anilor 2000, iar costumele populare nu se prea găseau de cumpărat. Știind să coasă, Raveca a luat modelul unui costum mai vechi, pe care l-a făcut însă mai colorat. Nu peste multă vreme cineva a remarcat broderia și a rugat-o să mai facă unul.
„Încet — încet am prins un pic de curaj, pentru că oamenii au apreciat ce am făcut și m-au încurajez să lucrez, apoi am început să mai și vând. Primul costum l-am făcut pentru soțul meu. Apoi am făcut unei profesoare de la o școală populară de artă, care apoi mi-a comandat și altele. Și curând am început să lucrez pentru formații”, afirmă femeia.
Multe din modelele pe care le folosește au la bază cusăturile vechi — punctul în cruce, pe fir, și multe alte feluri de a crea desene cu acul și ața. Principalul lucru este acela ca punctul să fie executat cât mai fin, pentru ca modelul să arate cât mai bine, iar, dacă este vorba de o floare, să pară cât mai naturală.
„Modelele le iau de pe cămeșile foarte vechi și autentice. Cămeșile le iau de prin poduri, de pe la babe. Unele chiar vin ele să mă îmbie să le iau. Chiar dacă sunt rupte, ne uităm la model, cum a fost făcută, cum e cusută. Ne inspirăm de la ele și uneori păstrăm modelul așa cum e, alteori îl mai modificăm. Trebuie să creăm și noi ceva nou. Facem o combinație între modelele vechi și ideile noastre”, spune Raveca.
Cusăturile sunt diferite, în funcție de zonă, dar un meșter popular trebuie să le știe pe toate, explică ea, și să facă cea mai bună alegere pentru a-l mulțumi pe cel care va îmbrăca noua ie. De obicei, se alege un singur punct de cusătură pentru toată ia, dar când vine vorba de culori, cea care o va purta alege cum să arate.
„Uitați, ăsta e un costum pe care îl trimit în Norvegia. Ei atâta i-o trebuit — maci. I l-am arătat și mi-a zis: ‘mai bagă maci’. Dar facem toate florile — albăstrele, flori de câmp—, pe toate le folosim. Acum trebuie să ne luăm după gustul celui pentru care e costumul, trebuie să i-l faci omului cum îi place. Tradiția ne ajută pentru că ne dă modele de bază, dar e important să faci după dorința omului. De fapt așa era și altădată. Cei mai mulți vor ca modelele să fie cât mai vii, florile cât mai colorate. Unii vor să predomine roșu, altu’ cere să fie cu albastru că zice că așa-i sunt ochii. Sunt și care nu știu exact ce vor, da te uiți la el cât îl vezi de tânăr sau de bătrân și atunci poți să îi propui cum să arate”, mai povestește Raveca.
Femeia își amintește că, la fel era și altădată, când fiecare fată își făcea singură ia pe care o purta. Fetele țineau lucrul ascuns, să nu le fure altcineva modelul. Voiau ca atunci când termină ia și o îmbracă, ea să fie cât mai deosebită. Unicitatea dura însă destul de puțin, pentru că alte fete furau imediat ideea, dar o mai adaptau la ce doreau ele.
„Coseam în pod și ne ascundeam una de alta pentru ca atunci când ieșeam îmbrăcate cu costumul să fie un model pe care să nu-l mai aibă altcineva, să fie ceva deosebit. Să nu mai aibă nimeni combinația aia de culori și de flori sau de frunze”, și-a amintit Raveca de vremea în care era încă acasă la părinți.
De la o vreme, de când un artist tânăr pentru care a lucrat un costum i-a făcut pagină de Facebook, îi scriu din ce în ce mai mulți români plecați în străinătate.
În ultimii ani a trimis cusăturile sale în America și Canada, în Anglia, Italia, Spania, Belgia, Japonia și în multe alte locuri.
„Da-i bun Facebooku ăsta, dă-l în comedie. Foarte bun. Câte comenzi am primit… Acuma am două pagini că mi-a deschis și fiică-mea unu. Eu nu știu să umblu cu el, da am aici în sat o doamnă care mă ajută. Săptămâna trecută am trimis la o doamnă din Aman. Acum cos la un costum pentru Norvegia și imediat trebuie să încep lucrul pentru un domn care nu stă decât trei săptămâni acasă și apoi pleacă înapoi în Belgia. Vor oamenii să meargă cu ele la biserică, la sărbătoare, la întâlnirile pe care le au în comunitatea de români din țara lor. Am făcut și câteva costume cu cusături tradiționale pentru miri”, afirmă Raveca
Una dintre ultimele comenzi pe care le-a făcut a primit-o de la o ‘negresă’ cum îi zice femeia. Nu știe despre ea decât că locuiește, cel puțin pentru o vreme, în Moldova. Fata a dorit să aibă o ie românească pe care să o poarte la blugi și a vrut un model cu romburi și cusut cu roșu.
Cu toată experiența pe care o are de 20 de ani, Raveca spune că nu poate termina un costum întreg în mai puțin de două săptămâni și asta cosând și zece ore pe zi. Treburile gospodăriei le lasă atunci pe seama soțului ei, care trebuie de multe ori să păzească și mâncarea pe aragaz. Atunci când are comenzi pe care nu le poate face, le dă de lucru nurorilor sau unor femei din Frata, pe care le-a învățat să coasă.
„Într-o ie pui mult suflet și tradiție și migală. Numai câtă muncă e să numeri fiecare fir pe care îl coși. Dar eu așa zic că românii au reînceput să îmbrace ia. Și eu mă bucur că văd oameni învățați care poată iarăși ie. Nu am cuvinte să spun cât sunt de bucuroasă când văd că oamenii îmbracă o ie făcută de mine și le place. Nici nu știu dacă ne-a mai rămas altceva din meșteșugurile și arta românească”, mai spune Raveca Soporan.
AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor: Andreea Rotaru)
Sursa: www.agerpres.ro
Sursa foto cover: www.paginadeagricultura.ro
