0
0
Având o experienţă de douăzeci de ani în munca la catedră, deseori mă gândesc la imperfecţiunile sistemului de învăţământ şi, de fiecare dată, mă abandonez sentimentului de neputinţă. Nu am puterea de a schimba nimic şi, atunci, mă gândesc la elevii mei – victimele neputinţei mele, ale noastre, ale tuturor celor care am putea face ceva şi, totuşi, preferăm să stăm deoparte. Nu avem puterea de a ne uni vocile, de a ne face auziţi şi ascultaţi. Îmi cer iertare fiicei mele şi elevilor mei pentru laşitatea mea.
Ca părinte al unui copil ce mâine va trece prin proba de foc a examenului de limba şi literatura română, mă cuprinde revolta. Atunci când te hotărăşti să urmezi, în liceu, profilul matematică-informatică sau biologie-chimie, la ce îţi pot folosi miile de pagini de critică literară, absurdă, care se cer a fi „tocite” pentru acest aşa-zis „examen” al maturităţii? Probabil că un viitor medic îi va spune pacientului diagnosticul în versuri, stimulându-i „eul liric” şi protejându-i „eul individual”, folosind „tehnica basoreliefului”, individualizându-i suferinţa în mod direct şi indirect, sau inginerul, aflat la „incipitul” carierei, va fi marcat deseori de invocarea „motivului ploii”, al „depresiei”, ori de câte ori va întârzia la şedinţa tehnică de dimineaţă, arhitectul va folosi frecvent consoanele labiale m, p şi b pentru a crea o „melodie tristă, înăbuşită” atunci cand îşi va cere scuze şefului pentru că a depăşit ultimul termen de predare a lucrării…
Elevii noştri sunt cobai pentru cei ajunşi să facă programe şcolare, fără a avea câtuşi de puţin contact cu realităţile şcolii, fără a percepe corect nevoile societăţii mileniului III. Nimeni nu are dreptul de a le încorseta copiilor imaginaţia şi creativitatea, obligându-i să folosească termenii pompoşi ai criticii literare! Sa nu uităm că nu sunt absolvenţi de filologie şi poate că nu vor avea niciodată posibilitatea folosirii acestor termeni în discursuri academice.
Şi pentru că e mult prea târziu pentru a mai schimba ceva, nu mi-a mai rămas decât speranţa că mâine totul va fi bine. Mai am şi două dorinţe. Prima ar fi ca cel ce îi va corecta lucrarea fiicei mele, să fi citit cel puţin la fel de mult cât a citit ea. Să fie un absolvent de filologie conştiincios, cu notă suficient de bună la titularizare, astfel încât să fie credibil ca profesor şi evaluator. Cea de-a doua dorinţă este ca şi cel de-al doilea evaluator să îşi facă treaba la fel de bine ca primul, lecturând cu atenţie fiecare frază, fiecare cuvânt, notând şi calculând totul foarte bine, fără greşeală. Succes tuturor absolvenţilor de liceu! Cu siguranţă veţi avea nevoie de noroc!
Profesor gradul I Mihaela Raşcu
Școala Gimnazială „Pamfil Șeicaru” Orșova
Sursa foto 2: www.zburd.ro
Trăim în România, comunicăm în lb. română, de aceea este necesar ca, din timp în timp, să se probeze printr-un examen național capacitatea de a se exprima, de a vorbi și scrie corect în limba țării în care trăim. Consider, însă, că momentul decisiv este la sfârșitul clasei a VIII-a, respectiv la Evaluarea Națională (Examen de Capacitate, Teste cu Subiect Unic, Teze cu Subiect Unic sau cum i s-a mai spus în acești ani de „reformă”). După acest moment, elevii se orientează spre ce consideră ei că li se potrivește, spre profilul care îi va pregăti mai bine în vederea practicării viitoarei profesii, iar examenul de final trebuie să reflecte tocmai acest lucru. Bacalaureatul trebuie să fie unul riguros, corect (cum cred că este acum cu prezența camerelor audio-video) și, în funcție de profilul ales, să fie dat la diferite discipline: matematică, informatică, lb. română, chimie, biologie, istorie, geografie etc.
Nu sunt adepta eliminării totale a limbii române de la bacalaureat căci, revin la prima idee, este necesar să se vorbească și să se scrie corect în limba țării în care trăim. Însă, cred că analiza, critica literară, discursurile academice trebuie să fie rezervate celor de la filologie, iar celor orientați spre alte științe să li se ceară mult mai puțin. Cu alte cuvinte, un examen diferențiat, ca la matematică unde sunt trei variante cu diferite grade de dificultate (pentru matematică-informatică, pentru științele naturii și pentru tehnologic). Ceea ce este acum la lb. română nu mi se pare a fi examen diferențiat, pentru că toți elevii, fie de la matematică-informatică, fie de la filologie, au aceeași programă, același volum de informații de tocit și același limbaj cu care- slavă Domnului- nu se vor mai întâlni în viața de zi cu zi, deosebirea constând doar în subiecte diferite.
Am și eu o fiică ce azi a avut de vorbit despre particularitățile de construcție a unui personaj, când gândul îi stă la examenul de admitere la Facultatea de Matematică-Informatică. Sper ca peste patru ani, cealaltă fiică să demonstreze că știe corect limba română, dar să se poată concentra pe pregătirea pentru viitoarea meserie.
D.A.
Eu sunt una dintre „victimele” sistemului. Am terminat pe profil filologic si nu mi se pare in regula ce crede marea majoritate a oamenilor si anume ca noi trebuie sa ne luptam cu mii de citate de crotica literara care n-au cap sau coada. Având in vedere diversitatea pe care ti-o oferă liceul in materie de profiluri, nu putem separa total filologii de restul oamenilor. Nu toti dam la Facultatea de Litere, de fapt, cel putin la mine in clasa, sunt doua tabere: Medicina si Drept.
De asemenea, tin sa precizez ca nu avem programe identice. Spuneti-mi, va rog, daca ati citit vreodată „poema chiuvetei” a lui Cărtărescu. Da, este in programa de uman la postmodernism. Eu înainte sa dau peste aceasta… Chestie ca poezie nu e îl admiram pe domnul Cărtărescu, acum cred si eu ca are nevoie de un control, urgent, împreună cu toti dobitocii care denumesc chestia aia poezie.
Subiecte la uman sunt ceva mai grele, verificati daca nu ma credeți :). In fine, pentru ca m-am lungit prea mult cred ca ce dorim cu totii este o proba care sa ne stimuleze gândirea, sa ne provoace imaginatia, nu sa turuim in 7 pagini comentarii scrise in vremuri străvechi.