Politică

Victor Ponta anunţă că se RETRAGE de la şefia PSD

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere” în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Sursa: www.a1.ro
Sursa: www.a1.ro

Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.

„Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)”, se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, preşedintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum şi membrilor BPN, ai CeXN şi Consiliului Naţional al partidului.

De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, „până la data congresului PSD”, nu va mai candida la nicio funcţie şi va „lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid”.

„Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant”, se mai spune în mesajul lui Ponta.

Ponta face şi o proiecţie a anului 2016, „un an extrem de important pentru PSD şi pentru România”

„Bătălia va fi foarte dură pentru că, iată, toţi cei care au slujit şi au reprezentat Regimul Băsescu revin azi în funcţii şi fac ceea ce ştiu alături de Klaus Iohannis. Iar cei care în mod naiv credeau în noiembrie că «şi-au luat ţara inapoi» încep să înţeleagă că, de fapt, altţi au profitat de ei ca să puna iar stăpânire pe România!”, susţine Ponta.

Ponta mai spune că PSD a fost singurul partid în care a activat politic, pe care îl „iubeşte” şi cu care se va „mândri” mereu.

„Nu am considerat niciodată că poziţia sau funcţia mea personală sunt mai importante decât imaginea şi performanţa partidului”, remarcă premierul.

„Şi cred cu tărie ca Guvernarea alături de UNPR şi ALDE este performantă şi în folosul Romaniei. Iar toată energia şi puterea mea le voi dedica actului de guvernare”, se mai spune în mesajul premierului Ponta către conducerea PSD.

În mesaj, adresarea lui Ponta către conducerea PSD este: „Stimaţi colegi, prieteni şi camarazi politici”.

Sursa: www.mediafax.ro (Indira Crasnea)

Alătură-te discuției

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *