Peștera Ialomiței – o nouă “înfățișare”

0 0
Read Time:2 Minute, 36 Second
Sursa: www.adevarul.ro
Sursa: www.adevarul.ro

Vești bune pentru iubitorii de natură! Dacă până acum am fost “bombardați” cu apariția a tot mai multe centre comerciale și parcuri de distracții, iată că a venit rândul unui alt tip de atracție turistică pentru a fi promovat: o peșteră. Este vorba despre Peștera Ialomiței care a fost redeschisă vizitatorilor sâmbătă, pe 25 iulie 2015, după ce, cu un an în urmă, a fost închisă pentru renovări.

Situată în Munții Bucegi, Peștera Ialomiței este una dintre cele mai vizitate peșteri din această grupă a Carpaților Meridionali, iar reabilitarea ei a fost realizată cu fonduri europene de peste 6,4 milioane de lei. Proiectul a avut în vedere modernizarea aleii de acces până la peșteră, precum și a căilor de acces din interiorul peșterii, fapt ce permite acum vizitarea ei pe o lungime de 435 m. Renovările nu s-au limitat, însă, numai la înlocuirea podețelor și a scărilor interioare, ci au inclus și refacerea instalațiilor electrice. Stalactitele, stalagmitele și toate celelalte formațiuni ce se gasesc în interiorul peșterii vor putea fi, astfel, iluminate corespunzator și admirate în toată splendoarea lor.

Cum, însă, în ziua de astăzi se pune un accent tot mai mare pe interdisciplinaritate, coordonatorii proiectului s-au gândit să îmbine utilul cu plăcutul, folosindu-se de interiorul peșterii și în scopuri culturale. În consecință, peştera a fost dotată cu echipamente de sonorizare şi de proiecţie care să permită organizarea de spectacole și vizionarea de filme documentare pentru informarea vizitatorilor. Mai mult, la intrarea în peșteră a fost instalată o scenă destinată oficierii slujbelor religioase și susținerii concertelor, ceea ce este o idee minunată având în vedere acustica incredibilă a grotei. De altfel, la inaugurare a avut deja loc un concert de muzică clasică susținut de Filarmonica Muntenia din subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, eveniment care s-a dovedit a fi un real succes.

Sursa: www.adevarul.ro
                     Sursa: www.adevarul.ro

Cu toate acestea, proiectul nu are drept scop numai atragerea turiștilor în zonă, ci și conservarea și protejarea cadrului natural al peșterii. Traseul interior a fost reconfigurat astfel încât să permită practicarea unui turism bine organizat, care să nu afecteze în vreun fel frumusețea naturală a obiectivului. Această idee reiese din afirmația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu care, la inaugurarea peșterii, a declarat că „Suntem părtaşi astăzi, în inima munţilor Bucegi, la crearea unui reper esenţial pentru tot ceea ce înseamnă cadrul natural fabulos care ne înconjoară şi, mai mult decât orice, efortul nostru repetat de-a lungul anilor sub forma unei expresii cvasi-uzitate: transformarea şi eficientizarea potenţialului turistic important de care judeţul Dâmboviţa dispune pe Platoul Padina – Peştera”.

Este minunat să vezi că, într-o lume în care totul a fost acaparat de un fulgerător progres tehnologic, omul mai păstrează, totuși, o legătură cu natura, ale cărei frumuseți inegalabile este încă interesat sa le valorifice. Dacă vă numărați printre cei care, ocazional, simt nevoia să evadeze din zbuciumul vieții urbane, nu pregetați să vizitați Peștera Ialomiței. Cu siguranță nu veți fi dezamăgiți!

Andreea Grigorescu – Colaborator News Diaspora

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *