Oamenii și banii educației -

Read Time:4 Minute, 18 Second

Articol scris de Dr. Sorin Cheval – Coordonator Departament Educație, Cercetare și Inovare, News Diaspora

Adriana Săftoiu vorbește în Adevărul din 5 august 2015 despre calitatea precară a resursei umane din sistemul de educație și vede ca soluție salarizarea foarte bună însoțită de selecția riguroasă a personalului¹. În același timp, maximizarea eficienței investițiilor la toate nivelurile de educație este una din prioritățile enunțate de Comisia Europeană pentru cadrul strategic de dezvoltare a cooperării în domeniul educației și pregătirii profesionale².

Salarizarea foarte bună depinde de buget, are nevoie de viziune și consens politic pe termen lung, de creștere graduală, susținută de înțelegerea și participarea întregii societăți. Ministrul Mircea Miclea, în octombrie 2005, și echipa condusă de Mihai Dima la CNCS, în aprilie 2013, au refuzat compromisul de a se preface că administrează educația și cercetarea doar pentru a-și păstra privilegiile și au demisionat din cauza bugetelor reduse. După unii, au fost demisii care nu au rezolvat nimic, în locul celor demisionați fiind găsiți imediat înlocuitori care au acceptat să funcționeze oricum. Alții au lăudat gesturile, considerând că astfel de atitudini sunt corecte, dovezi de caracter și devotament autentic pentru domeniu.

Cert este că subfinanțarea educației a devenit o realitate acceptată, despre care se vorbește fără vlagă la fiecare întocmire de buget și cu febrilitate în toate campaniile electorale, dar care rămâne o constantă a societății românești. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 care prevede alocarea a cel puțin 6% din PIB pentru educație este încălcată constant, dar nimeni nu este responsabil. Sindicatele sunt astăzi ca și inexistente, nu au rezolvat niciodată probleme care țin de strategia dezvoltării domeniului și au o îndelungată tradiție de trecere a liderilor în tabăra adversă (Victor Ciorbea, Cătălin Croitoru), punând serios la îndoială însuși sensul mișcării sindicale. Organizațiile non-guvernamentale au fost și ele folosite ca trambulină spre influența politică (Daniel Funeriu, Ștefan Vlaston). Așadar, cine să promoveze și să impună aplicarea în practică a acestui principiu, absolut corect, care este investiția masivă în salariile din educație pe baze meritocratice?

Selecția profesională a resursei umane trebuie aplicată la toate nivelurile, iar acest lucru necesită asumarea unor măsuri deloc populare printre cei cărora li se adresează direct. După 1990, conducerea destinelor educației naționale a fost pe mâinile a 17 miniștri, unii cu mandate întinse pe mai mulți ani (Andrei Marga, Ecaterina Andronescu), alții cu mandate nesemnificative (Anton Anton, Cătălin Baba), dar instabilitatea administrativă nu avea cum să favorizeze crearea unui sistem eficient de selecție a resurselor umane.

Pregătirea profesională precară, înțelegerea limitată a misiunii sociale, nepriceperea managerială, orgoliul nemăsurat al funcției și inconsistența unor caractere se întâlnesc pe scară largă, de multe ori cumulate, la personalul didactic și administrativ care deservește educația românească. Avem profesori universitari care nu îndeplinesc nici măcar criteriile de lector, dar gestionează departamente întregi din mari universități de stat și sunt chemați să evalueze calitatea actului educațional la nivel național. Cum ar putea s-o facă, din moment ce ei înșiși nu au ce căuta în sistem? Cum ar putea să renunțe la venituri consistente pentru ei și pentru cei promovați fără a ține cont în mod real de standarde profesionale minimale, cum să renunțe la privilegii și poziție socială doar (sic!) pentru a permite sistemului să se dezvolte pe un fundament sănătos, util societății? Nu trebuie să ne mirăm că studenții sunt considerați de cele mai multe ori ca fiind mai slabi decât generațiile precedente, că există cazuri de politehniști care nu știu să rezolve ecuații simple sau de umaniști manelizați a căror cultură trece doar puțin de recunoașterea alfabetului latin. Performanțele reale de la olimpiade internaționale și alte competiții cu care ne fălim plini de emfază prin toată presa sunt mai degrabă eforturi individuale sau ale unui grup restrâns format din profesori dedicați, părinți și elevi, și mai puțin spre deloc rodul unui sistem funcțional.

Este un cerc vicios în pregătirea și selecția educatorilor: profesori universitari slabi profesional și cu o moralitate îndoielnică pregătesc și dau drumul pe piața socială unor profesori pre-universitari care realizează că locul lor nu este la catedră și atunci orice leafă este acceptabilă pentru a presta o activitate pentru care nu sunt nici calificați, nici înzestrați și al cărei rezultat nu îi interesează și nu îl înțeleg. Rezultă studenți insuficient dezvoltați intelectual care nu au motive să conteste prestația mediocră a unor profesori universitari îngăduitori până la limita de jos a decenței.

Soluția Adrianei Săftoiu este fundamental corectă, se impune o evaluare riguroasă și onestă a educatorilor însoțită de o finanțare pe măsură, dar aceasta soluție trebuie începută și se poate aplica numai de sus în jos. Un corp administrativ dedicat și priceput la nivel înalt și un eșalon de universitari autentici formează nucleul schimbării la față a Educației Naționale. Voința politică este o altă condiție a succesului, însă va deveni cu adevărat benefică doar atunci când implicarea politică va fi obligatoriu dublată de competență profesională, pricepere managerială și bună credință.

¹http://adevarul.ro/educatie/scoala/buba-educatie-resursa-umana-1_55c325f4f5eaafab2c4d0039/index.html

² http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52012DC0669&from=EN