0
0
Iulian Ghergut a fost rapit in 4 aprilie, in Burkina Faso si, abia acum, in fine, teroristii care l-au luat ostatic au luat legatura cu autoritatile de la Bucuresti. Si cer o rascumparare mare in schimbul eliberarii acestui inginer, angajat al unei firme private, detinuta acolo de cunoscutul om de afaceri, Frank Timis. A fost intrunit, de urgenta, CSAT. In absenta premierului, plecat, din nou, teleleu. Dar Romania declara ferm ca, solidarizandu-se cu celelalte state din Parteneriatul Euro-Atlantic, nu accepta plata unor despagubiri, in schimbul eliberarii ostaticilor. Cum ar fi, totusi, solutionat acest caz?
Desi, in acest moment, Serviciul de Informatii Externe si Ministerul Afacerilor Externe au certitudinea ca Iulian Ghergut este intr-o buna stare fizica si, desi, in fine, exista un canal de comunicare cu organizatia terorista care l-a capturat, angajamentul de a nu plati suma solicitata si, de altfel, nicio suma de bani, face, cel putin aparent, nu numai improbabila, ci si imposibila, recuperarea inginerului. Si, atunci, de ce mai actioneaza celula de criza? Si, atunci, ce ar mai putea face Consiliul Suprem de Aparare al Tarii pentru a nu-şi abandona cetateanul?
Cand a avut loc criza ostaticilor, in acea suprarealista rapire, la inceput simulata si, apoi, transformata intr-o rapire autentica, eram tributari, ca stat, acelorasi angajamente. Si, totusi, Traian Basescu, in calitatea sa de sef al celulei de criza, a incalcat intelegerile la care Romania era parte. A „extras” din bugetul public o suma uriasa de bani, din care, o parte, a ajuns la organizatia terorista, iar o alta parte s-a evaporat. Ciprian Nastasiu, adjunctul procurorului general de la acea data, afirma in cartea sa si a afirmat acest lucru si in fata mai multor autoritati din Statele Unite ca, pe parcurs, au disparut, in mod straniu, mai multe milioane de dolari din banii intrati in posesia lui Florian Coldea, care, pe atunci, nu era nici general si nici prim-adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii. Acum, asupra acestui caz are loc o imposibila cercetare penala. Imposibila intrucat documentele sunt secretizate pe patruzeci de ani, iar Mihai Razvan Ungureanu, noul director SIE, afirma ca ele nu mai pot fi declasificate. In paranteza fie spus, este ciudat. Pentru ca cine face, poate sa si desfaca. Dar este de presupus ca la mijloc este o treaba atat de murdara, nu numai in ceea ce priveste banii publici, cat si corectitudinea noastra fata de partenerii externi, incat nimeni nu mai doreste sa aprinda lumina si sa vada ce s-a intamplat acolo, de fapt. Sub acest aspect, ne aflam intr-un scenariu asemanator.
Nu-l vad, nici in ruptul capului, pe Klaus Iohannis dispus sa incalce vreun angajament asumat de statul roman in fata partenerilor euroatlantici. Si nici vreun principiu care a fost batut in cuie. Cum este cel legat de plata vreunei rascumparari. In consecinta, la CSAT, nu putea fi discutate decat solutii alternative. Cum ar fi, de pilda:
1. Daca un stat NATO si UE nu poate plati, nici direct, nici prin intermediul vreunei institutii subordonate lui, in schimb si in principiu, nimic nu poate impiedica o societate comerciala ori un om de afaceri sa faca acest lucru. Cum ar fi, de exemplu, societatea comerciala, unde este angajat Iulian Ghergut, si omul de afaceri care o patroneaza. Dar daca plata directa nu este acceptata din principiu, poate fi acceptata o plata indirecta catre un grup criminal, cum este respectiva organizatie terorista? Si daca da, dispune Frank Timis de lichiditatile necesare? Si daca, din nou, da, este el dispus sa o faca? Fara ca, la randul sau, sa fie despagubit de statul roman? Grea intrebare. Raspunsul face diferenta dintre viata si moartea unui om.
2. O alta solutie alternativa ar fi colaborarea cu autoritatile din Burkina Faso, precum si cu partenerii nostri euroatlantici care actioneaza in zona, pentru recuperarea, pe calea unei operatiuni antiteroriste, al lui Iulian Ghergut. Dar aceasta optiune a existat tot timpul, incepand din 4 aprilie. De ce nu a fost utilizata? Au existat oare dubii in legatura cu autorii rapirii? Sau nu a existat certitudinea ca Iulian Ghergut mai traieste?
3. A treia, si ultima optiune este ca respectiva organizatie terorista sa primeasca, in schimbul eliberarii lui Ghergut, nu bani, ci altceva. Acest altceva, de obicei, se poate concretiza in eliberarea, la schimb, a unor teroristi aflati in custodia autoritatilor, fie din Burkina Faso, fie din state partenere Romaniei. Dar este aceasta o optiune asupra careia se poate conveni fara a incuraja, in viitor, terorismul? Aceasta „ruta ocolitoare” ar putea fi mai morala decat rascumpararea propriu-zisa, in schimbul unor bani?
Sunt intrebari extrem de grele. La fel cum grea este si povara aflata pe umerii membrilor celulei de criza. Am insa o speranta, care este aproape certitudine. Si anume ca, presedintele Klaus Iohannis va gasi o solutie morala de a scoate Romania din aceasta criza. Si in niciun caz nu va lua in calcul, asa cum a facut Traian Basescu, o cale imorala. Sau poate chiar infractionala.
Sursa: www.sroscas.ro
