Sport

Marea plictiseală România-Grecia

Articol scris de Laurențiu Mandu – Coordonator departament Sport, News Diaspora

Nationala Romania_1S-a jucat și România-Grecia, un meci pe care l-au văzut, cu siguranță, toți românii pasionați de fotbal, din țară sau din afara ei. Cum toată lumea se pricepe la fotbal și la politică, nu o să fac nici un fel de analiză tactică a meciului, pentru că recunosc că nu mă pricep la fotbal și nici măcar nu mă pasionează. Consider că este un sport plictisitor, care te poate face să pierzi aproape două ore din viață și să nu vezi nici un gol. Să nu îmi spuneți că în loc de goluri pot vedea faze spectaculoase, ocaziii de gol, etc. pentru că din punctul meu de vedere un meci fără goluri este că berea fără alcool… Dar pentru că am fost pe stadion, că să îi fac o plăcere fiului meu care vroia să vadă pe viu un meci de fotbal, am să vă comunic impresiile mele despre acest… să-i spunem eveniment sportiv.

  1. De ceva timp, DNA arestează o grămadă de oameni pentru evaziune fiscală, luare de mită și alte asemenea infracțiuni. Ei bine, cred că Federația Română de Fotbal ar trebui cel puțin amendată pentru o escrocherie (scam) de anvergură, la nivel național, și anume pentru că cere o grămadă de bani pe bilete sau pe drepturi TV pentru un meci de fotbal și reprezentanții săi din teren joacă orice altceva, numai fotbal nu.
  2. Nu înțeleg de ce suporterii fotbalului românesc încă vin la meci sau se uită la televizor la o echipă care, de ceva timp, este o RUȘINE pentru România și petru tricolor.
  3. La un moment dat am descoperit că, fără să-mi dau seama, aproape 10 minute am răsfoit programul de meci și, între timp, nu s-a întâmplat nimic pe teren. Pe lângă mine, în tribună, era liniște, iar doi indivizi din spatele meu începuseră să-și spună unul altuia bancuri postate de prieteni de-ai lor pe Facebook.
  4. Cum pot fi numiți sportivi de performanță sau profesioniști niște oameni care abia aleargă 30 de metri, iar apoi la cel mai mic contact cu un adversar cad de parcă ar fi handicapați locomotorii?
  5. Au fost câteva tentative de șuturi sau de pase absolut penibile. Vă jur că am prieteni care joacă fotbal între ei o dată pe săptămâna și dau mai bine cu piciorul în minge decât unii jucători din echipa națională. Mă rog, nici nu este foarte greu să reușești asta, trebuie doar să nu dai pe lângă obiectul muncii…
  6. Civilizația încă lasă de dorit la meciurile din România. Un prieten povestea că, la tribuna VIP, era lângă el un gras beat, care mai mult se ducea pe la bufetul suedez, iar când revenea la locul lui înjura non stop, deși pe rândul din față erau câțiva copii care mai întorceau timorați capul să vadă ce „neanderthal” stă în spatele lor. Prietenul meu e băiat finuț, eu recunosc că după câteva minute l-aș fi rugat pe gras să-și mute hoitul în altă parte și, dacă nu vroia, i l-aș fi mutat eu.
  7. Din când în când îl mai urmăream pe Anghel Iordănescu, care se agita în față băncii. Au fost momente în care mi s-a părut că a ajuns la o vârstă la care a cam uitat care este scopul antrenorului în timpul unui meci. Spre exemplu, după o greșeală a portarului nostru, cam două minute l-a tot certat, ca și cum acesta era un cretin care nu realiza că a făcut o tâmpenie. Sincer, nu am înțeles rostul acestor reproșuri îndelungate, când mai util mi s-ar fi părut să fie atent la ce fac ceilalți 10 indivizi din echipă, care ori dădeau pase la adversar, ori se loveau unul de altul pe teren.
  8. Apropo de Iordănescu, mă întreb ce o fi fost în capul lui când a acceptat postul de selecționer, știind că baza de selecție este praf. Cum spera el să obțină rezultate bune, cu ce jucători, când în România se joacă în Liga I un fotbal mai slab decât în Liga a III-a din Anglia sau Germania, iar românii care evoluează prin străinătate ori sunt rezerve la echipe din Europa, ori sunt titulari la unele din Tonga, Vanuatu sau Papua Noua Guinee?!
  9. Sfat prietenesc pentru voi toți: la următoarele meciuri ale naționalei mai bine stați acasă sau petreceți timp cu familia în loc să vă uitați la televizor. Nu aveți ce vedea! Lotul de jucători va fi, probabil, cam același, iar până atunci vă garantez că nu vor învață nici să joace fotbal, nici să dea cu piciorul în minge, nici să alerge și nici să stea pe picioare când un adversar îi atacă puțin mai tare. De fapt, ce să le ceri, când nu îi ajută nici fizicul. Mă uitam la unii dintre ei și vedeam că mingea le ajunge până pe la jumătatea tibiei, deci au cam 1,50m pe tocuri.
  10. Sfat prietenesc pentru cei de la federație: este clar că nu avem jucători de fotbal în momentul ăsta. Drept urmare, hai să nu ne mai furăm singuri căciula și în următorii ani să trimitem la calificările pentru Europene sau Mondiale o echipă de U20, U19 U18, care o fi mai talentată, să prindă experiență tinerii și poate peste 15-20 de ani o să avem o echipă competitivă.

Sursa foto: Facebook, Echipa nationala de fotbal a Romaniei – Pagina Oficiala

Alătură-te discuției

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *