Politică

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa Parlamentului pe 16 septembrie

Sursa: www.media.tvrnews.ro
Sursa: www.media.tvrnews.ro

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa celor două Camere ale Parlamentului pe 16 septembrie, votul prin corespondenţă, dar şi un cod al incompatibilităţilor ar urma să figureze printre temele pe care şeful statului doreşte să le abordeze în alocuţiunea sa.

Birourile Permanente ale celor două Camere au aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează că doreşte să se adreseze Parlamentuului în data de 16 septembrie la ora 11.00.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a scris vineri preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, cerând să se adreseze Palamentului în şedinţa comună din 16 septembrie.

Votul prin corespondenţă, dar şi un cod al incompatibilităţilor ar urma să se numere printre temele mesajului pe care preşedintele Klaus Iohannis doreşte să-l adreseze Parlamentului în data de 16 septembrie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

„În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj. Vă propun ca data prezentării mesajului în şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 16 septembrie 2015, ora 11.00”, scrie Iohannis în scrisoarea adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Proiectul votului prin corespondenţă a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidenţiale existând consultări la Palatul Cotroceni şi un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislaţia electorală (legea alegerilor locale, legea alegerilor parlamentare, legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale şi legea partidelor) dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru iniţiative pe această temă.

Preşedintele Iohannis a abordat tema votului prin corespondenţă şi în discursul susţinut joi, la Palatul Cotroceni, la primirea şefilor misiunilor diplomatice ale României, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei.

Comisia de Cod Electoral ar uram să discute proiectul votului prin corespondenţă marţi, 15 septembrie.

Sursa: www.mediafax.ro

Alătură-te discuției

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *