0
0
Interviu realizat de Angelica Georgiana Alecu – Junior Editor News Diaspora
Prima zi de școală e o experiență unică pentru toți copiii. Timizi, nerăbdători și puțini speriați, noii elevi fac primii pași în clasă uitându-se în toate părțile după o față cunoscută. După câteva minute de ezitare, fiecare se așază într-o bancă fără să își ridice privirea din pământ. Abia după alte câteva momente de rețineri își dau seama că mai e cineva lângă ei, cineva la fel de timorat. Nici povestea mea nu e diferită. Doar că lângă mine, în prima zi de școală, se afla Vlad. După 12 ani, în loc să ne întoarcem în banca unde am făcut cunoștință, stăm de vorbă la o cafea. Și pentru că s-ar putea să fi auzit de el -și dacă nu ați făcut-o încă, vă asigur că o veți face cu siguranță în viitor- vă prezint câteva „bârfe” din conversația noastră.
Angelica Alecu: Vlad, parcursul tău școlar de până acum este unul impresionant. Cu două medalii de bronz, două de argint și una de aur, toate obținute la olimpiadele internaționale de chimie, orice elev care știe câtă muncă presupune un concurs extrașcolar, mai ales de o asemenea anvergură, te-ar considera un geniu. Ce înseamnă aceste reușite pentru tine și cum au reușit să te schimbe?
Vlad Mandric: Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase, dar cred că totuși e mult spus geniu. Până la urmă, competițiile școlare nu reprezintă decât primul pas într-o viitoare carieră. Pentru mine, fiecare olimpiadă a fost o nouă încercare, o nouă provocare din care am vrut să învăț cât mai multe. Fie că vorbim despre coerența ideilor, argumentarea afirmațiilor sau disciplina în laborator, toate sunt elemente deprinse pe parcursul anilor prin participarea la astfel de competiții. Cât despre mine, ca persoană, îmi place să cred că am rămas același copil curios din prima zi de școală, poate puțin mai responsabil și mai atent la detalii.
Angelica Alecu: Se întâmplă foarte des să auzim de cazuri de români marginalizați, care sunt priviți cu superiotitate de către străini. Faza internațională a unei olimpiade adună la un loc tineri din toate colțurile lumii. Ți s-a întâmplat vreodată să fii tratat diferit pentru că vii din România sau, dimpotrivă, ai reușit să legi prietenii? Ne poți împărtăși câteva impresii legate de interacțiunile cu elevii străini?
Vlad Mandric: Este adevărat că există astfel de cazuri, dar la nicio olimpiadă eu nu am întâmpinat astfel de impedimente. Cu mulți dintre copiii de acolo am reușit să vorbesc și să aflu mai multe lucruri despre țările din care vin și despre culturile lor. Cu o parte dintre aceștia am păstrat și legătura. Ceea ce m-a impresionat întotdeauna a fost modul în care interacționam între noi. Spre exemplu, atunci când jucam fotbal puteam să ne înțelegem pe teren, fiecare știind ce are de făcut, deși nu ne mai intâlnisem vreodată, eram din țări diferite, culturi diferite. Este fascinant să vezi cum un lucru cotidian, sportul, poate să reprezinte un mod de comunicare si înțelegere între oameni aparent diferiți.
Angelica Alecu: Având în vedere că ai călătorit cu acest prilej în multe orașe printre care se numără Tashkent (Uzbekistan), Yakutsk (Republica Sakha, Federația Rusă), Moscova (Federația Rusă), Hanoi (Vietnam), Baku (Azerbaidjan), care dintre ele te-a atras în mod deosebit? Ai avut parte și de peripeții?
Vlad Mandric.: De departe cel mai impunător oraș a fost Moscova. Este o adevărată opera de artă. Clădirile sunt mari si au o arhitectură splendidă, strazile impresionante cu 3 sau 4 benzi pe un sens, iar râul Neva de o frumusețe rară. Am avut ocazia să vad Piața Roșie, Catedrala Sf. Vasile Blajinul, Universitatea Lomonosov, metroul și câteva dintre străzile și parcurile orașului. Cât despre peripeții, a fost o adevărată aventură să intrăm sau să ieșim din oraș, noi fiind cazați la o pensiune în afara Moscovei. Cozile interminabile de 5 sau 10 km au fost un adevărat test al rabdării.
Angelica Alecu: Revenind la ceea ce se întâmplă în țară, un asemenea succes vine întotdeauna la pachet cu o serie de atitudini contradictorii. Pe de o parte, te bucuri de admirația profesorilor și interesului crescut pe care ți-l acordă, iar, pe de altă parte, intervine ușoara invidie a colegilor, care, deși te respectă pentru efortul depus, sunt tentați să te privească diferit. Așa s-a întâmplat și în cazul tău? Care au fost reacțiile celor din jur și cum s-au schimbat în raport cu tine?
Vlad Mandric: În general, oamenii m-au apreciat pentru rezultatele obținute, deși au existat și câteva persoane care, firesc, nu au fost neapărat încântate. Din partea colegilor au venit mereu încurajări înainte de concurs și felicitări după, indiferent de rezultatul obținut. Nu am simțit vreodată că atitudinea lor s-ar fi schimbat. M-au tratat la fel, indiferent de ceea ce am facut la olimpiadă, lucru pentru care mereu i-am apreciat. La fel s-a întâmplat și cu profesorii. Este drept, au existat câțiva care au simțit nevoia să-mi explice că nu totul se rezumă la chimie și olimpiade internaționale și că materia dumnealor, deși are alocată doar o oră pe săptămână în programa școlară, este la fel de importantă ca oricare alta.
Angelica Alecu: Încă de când eram elevi în generală, era bine-cunoscută pasiunea ta pentru științele exacte. De ce ai ales tocmai chimia pentru a face perfomanță? Există vreo persoană care ți-a remarcat potențialul și te-a îndrumat în această direcție?
Vlad Mandric: În clasa a VII-a, când m-am întâlnit cu chimia, eram convins că vreau să studiez matematica mai departe. Încă din clasele mici m-au fascinat numerele și nu mă vedeam făcând altceva. Chimia a avut abilitatea de a mă vrăji cu partea de laborator. Toate schimbările de culoare, metodele de identificare sau purificare pe care le scriam în caiet puteam să le pun în practică. Cred că la acel moment am văzut-o drept o joaca, dar acum realizez ceea ce m-a atras cu adevărat la ea: posibilitatea de a-ți explica fenomenele din jur pe baza unui raționament matematic, pornind de la niște idei clare și ajungând la rezultate elocvente. Văd în această materie o prelungire a matematicii și a noțiunii abstracte de concept prin raportarea la lumea înconjurătoare. Un merit deosebit în dezvoltarea mea l-a avut doamna Mira Pruneș, doamna mea profesoară de chimie din școala generală. Un profesor deosebit, cald, care a știut cum să îl determine pe un copil curios, cu multe întrebări să devină un elev îndrăgostit de chimie și cu rezultate la olimpiadă.
Angelica Alecu: Am aflat deja că ai fost admis la Universitatea Cambridge, la secția Natural Sciences. A studia în străinătate este un vis pe care îl au mulți tineri de vârsta noastră, mai ales la o asemenea de universitate de prestigiu. Ce te-a determinat să aplici în străinătate și cum e să știi că vei fi student la cea mai bună universitate din Europa?
Vlad Mandric: Este un sentiment frumos să știi că ai fost admis la o universitate de prestigiu din Europa și din lume. Principalele motive care m-au determinat să aplic au fost colectivul de profesori, istoria bogată și tradiția în domeniul științific.
Angelica Alecu: Pentru toți studenții care pleacă din țară este dificil să își lase familiile, prietenii și obiceiurile vechi undeva în spate și să înceapă o viață nouă. Tu cu ce gânduri pleci în Anglia? Este ceva ce regreți că nu poți lua cu tine?
Vlad Mandric: Și pe mine mă încearcă astfel de sentimente, dar reprezintă drumul pe care l-am ales și pe care vreau să merg. Sunt convins ca îmi va lipsi țara, în special persoanele dragi și că nu va fi ușor să mă adaptez printre străini, dar la Cambridge există multe persoane în situația mea și, de asemenea, un mediu primitor pentru fiecare.
Angelica Alecu: Privind în viitor, ce așteptări ai de la anii de facultate? Ai deja un vis cu privire la ce vei face după terminarea facultății? Care ar fi acela?
Vlad Mandric: Sunt nerăbdător cu privire la facultate și la ceea ce voi învăța în cei 4 ani de studiu. În momentul acesta mi-aș dori o carieră în cercetare, dar și ideea de viitor profesor universitar m-ar încânta. Cu toate acestea, nu pot sa știu cum vor evolua lucrurile în acest timp. Tot ce pot să fac este să sper că voi lua deciziile corecte la momentul potrivit.
Angelica Alecu: Poate e puțin precoce să te gândești de acum la acest aspect, dar iei în considerare întoarcerea în țară sau dorești să te stabilești acolo după terminarea studiilor?
Vlad Mandric.: Eu aș vrea să mă întorc în țară. Deși vedem cu toții că situația actuală nu este una grozavă și există un curent general care ne îndeamnă la a ne realiza în afară, totuși nu trebuie să uităm că avem o datorie morală față de locul în care am crescut și în care ne-am format ca viitori oameni. Tocmai faptul că sistemul actual românesc are anumite lacune ar trebui să fie pentru noi un motiv să ne întoarcem în țară și, împreună cu experiența acumulată în urma studiilor, să ajutăm la reformarea acestuia.
Angelica Alecu: Schimbând puțin registrul, cum percepi tu situația învățământului românesc la momentul actual? Având în vedere că ai studiat 12 ani aici și că mama ta este cadru didactic, e clar că ai putut judeca lucrurile din două perspective diferite, atât din fața, cât și din spatele catedrei. Ce crezi că ne lipsește și cine crezi că e de vină?
Vlad Mandric: În opinia mea, starea învățământului românesc actual este una îngrijorătoare, fiind într-un declin. Un prim factor este cel de natură economică. Costurile ridicate pentru manuale, culegeri, lipsa mijloacelor de transport sau dotarea materială slabă a unitaților de învățământ intervin în eficiența actului didactic. Si poate un factor chiar mai important ar fi stricarea scării valorilor. Puterea exemplului este fantastică, dar, atunci când exemplele promovate sunt acelea ale unor oameni care nu au avut tangențe cu cartea, lucrurile nu pot deveni mai bune, ci doar mai rele. Aș putea foarte ușor să preiau sintagma populară și să arunc vina pe un grup de oameni, dar sunt conștient că vina este a noastră, a tuturor celor care am permis ca acei oameni să ajungă să decidă viitorul sistemului educațional sau al țării.
Angelica Alecu: Cu toate aceste inconveniente, tu ai fost întotdeauna un elev model. M-am obișnuit cu tine mereu în vârful clasamentului și, de aceea, nu am fost surprinsă să îți văd rezultatele de la bac: 9,80 la română și la matematică și, bineînțeles, 10 la chimie. Cum a fost examenul de bacalaureat pentru tine și cum ai reușit să îți împarți timpul între pregătirea pentru olimpiadă și cea pentru bacalaureat?
Vlad Mandric: Participarea în anii precedenți la olimpiadele școlare a reprezentat un avantaj în clasa a XII-a. Experiența acumulată, precum și noțiunile dobândite mi-au ușurat munca în ultimul an. Astfel, am avut mai mult timp să mă pregătesc pentru examenul de bacalaureat. Un examen plin de emoții, deoarece aveam nevoie de o medie generală mai mare de 9,50 pentru a fi admis la universitate.
Angelica Alecu: Pe lângă înclinația evident către științele exacte, știu că ai o pasiune pentru fotbal. În ultimii patru ani, ai fost mijlocașul ofensiv și, mai apoi, chiar căpitanul echipei de fotbal a liceului, participând și la câteva competiții de profil. Cum se împacă sportul cu chimia și cum ai reușit să îți organizezi timpul încât să te ocupi de amândouă? Mai ai și alte hobby-uri?
Vlad Mandric: Fotbalul și chimia s-au împăcat destul de bine în cazul meu. Dictonul latin:” Men sana in corpore sano” a fost pentru mine un adevărat motto. De mic am iubit fotbalul și, în ciuda concepției generale legate de fotbaliști, eu consider că este un sport al minții, implicând luarea deciziilor în fracțiuni de secundă. Hobby-urile mele sunt în general de natură sportivă, fie că mă uit la meciuri la televizor, pe internet sau merg în parc să joc fotbal. Majoritatea sporturilor îmi plac: tenisul, handbalul, atletismul și multe altele. A face sport reprezintă, dupa părerea mea, poate cel mai bun mod de a te relaxa și de a uita pentru o perioadă de timp de orice problemă sau de orice grijă.
Angelica Alecu: Astăzi este prima zi din noul an școlar 2015-2016. Pentru prima dată în ultimii 12 ani, nu ne aflăm în curtea școlii sau a liceului. Ținând cont de numeroasele reușite din palmares, sfaturile tale pot fi catalogate cu ușurință drept avizate. Ce le-ai transmite elevilor? Există vreo rețetă a succesului?
Vlad Mandric: Nu cred că există o rețetă a succesului universal valabilă, fiecare om având modul și felul său de a vedea lucrurile și de a gândi. Însă, sunt de părere că există un principiu simplu de urmat pentru oricine își dorește să facă performanță: să faci ceea ce îți place, deoarece atunci când faci un lucru cu plăcere îl faci și bine. Este singurul și cel mai bun sfat pe care l-aș putea eu da oricărui elev ce începe astăzi un nou an școlar.
