0
0
Articol scris de Dr. Habil. Sorin Cheval, Coordonator departament Educație, cercetare și inovare, News Diaspora
Evaluarea performanței în cercetarea științifică este un proces complex, nu foarte simplu, dar absolut necesar atât timp cât salariile, aparatura, cheltuielile de regie și tot ce înseamnă buget de cercetare provine din taxele și impozitele plătite de cetățeni. Atunci când ești conștient că salariul tău de cercetător științific sau profesor universitar este plătit și din sudoarea unor oameni care sapă șanțuri la 30 de grade sau trudesc din greu în agricultură, trebuie să ai un nivel foarte scăzut de conștiință și înțelegere ca să afirmi că performanța în cercetarea științifică, inclusiv a ta personală, nu trebuie evaluată pe baza celor mai riguroase criterii sau că finanțarea învățământului superior se poate face fără a ține cont că tu ești un mediocru consumator de resurse.
Criteriile de evaluare sunt uneori discutabile și pot să depindă de conjunctură sau de interesele strategice ale domeniului. Eforturile de a crea sisteme de evaluare obiectivă a activității de cercetare compatibile în lumea civilizată urmăresc, în ultimă instanță, asigurarea accesului cetățeanului plătitor de taxe și impozite la beneficii de calitate similară. Cu alte cuvinte, un profesor universitar de la Iași ar trebui să îndeplinească aceleași standarde minimale de calitate ca un profesor de la Constanța, Budapesta, Viena sau Sorbona. Sau de la București, desigur. Evident, acest lucru nu este foarte simplu de pus în practică, dar nici nu justifică situațiile ridicole din România anului 2015.
„Articolele ISI” au devenit de câțiva ani unul din criteriile care nu lipsesc din nicio evaluare serioasă a performanței în cercetare. Sunt de fapt articole publicate în reviste care au reușit să impună un standard de calitate lucrărilor pe care le acceptă, incluzând aici originalitatea rezultatelor, actualitatea metodelor, potențialul de inovare, acuratețea datelor și informațiilor. Din fericire, obligativitatea de a publica în astfel de reviste s-a introdus și în România. Ca dovadă că ai un nivel profesional decent, nu poți ajunge lector, conferențiar sau profesor universitar dacă nu „pui pe masă” un număr oarecare de astfel de articole în domeniul pentru care concurezi, iar la unele facultăți nu poți susține doctoratul fără a face dovada că ai publicat „articole ISI”. Mai mult, CNCS (Consiliul Național al Cercetării Științifice) derulează de prin 2009 un program prin care premiază în bani articolele de calitate1 publicate în reviste cotate ISI2, adică reviste „pentru care Thomson Reuters calculează şi publică factorul de impact in Journal Citation Reports”.
Și, totuși, ca la noi, la nimeni… Deși evaluarea care include criteriul „articole ISI” este în vigoare de mai mulți ani, românul inventiv a găsit soluții de eludare care mai de care mai penibile, de la păcălit comisiile „înțelegătoare” cu lucrări în cu totul și cu totul alte domenii, la publicat în reviste false (Wulfenia3, Jokkul4), în reviste care publicau orice mizerie contra cost (vezi cazul Metalurgica Internațional, azi desființată5) sau chiar… pur și simplu, nepublicat nimic!
Ei, bine, da! Dacă ai ajuns profesor universitar acum 10 ani se pare că, cel puțin în mintea unora, poți să eludezi regula de bun-simț care cere unui cercetător plătit din bani publici să îndeplinască standarde minimale. Sunt nenumărate astfel de situații, iar consecințele asupra sistemului sunt dezastruoase. Așa-ziși profesori universitari cu o carieră discutabilă spre modestă, care nu au publicat nici măcar un singur articol ISI și, astfel, nu îndeplinesc criteriile minimale pentru postul de lector, ajung să conducă departamente universitare, să influențeze un întreg domeniu științific și să gestioneze fonduri pentru care oamenii muncesc din greu. Alți oameni, desigur. Altfel spus, studentul plătește o taxă pentru a avea „privilegiul’ de a fi pregătit profesional de un profesor universitar care abia îndeplineșete standardele de asistent! Diaspora românească este plină de cercetători de elită care au plecat scârbiți de aceste lucruri, de sistemul care permite perpetuarea acestor situații fără niciun orizont. Soluții există, iar recunoașterea și nominalizarea acestor situații este primul pas. Va urma…
Referințe
1 Premierea rezultatelor cercetarii
4 Icelandic Journal Latest Victim of Journal Hijacking
Sursa foto cover: www.ei-ie.org
