0
0
Articol scris de Dr. Habil. Sorin Cheval – Coordonator departament Educație, cercetare și inovare, News Diaspora
În iunie 2015, societatea civilă și experții în educație salutau, pe bună dreptate, includerea educației în Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-20191, iar asocierea explicită a cercetării științifice dădea speranțe suplimentare privind mersul spre normalitate. După ce declarațiile politice și bunele intenții au pavat mai bine de 25 de ani drumul educației și cercetării românești spre locul deloc onorant pe care îl ocupă azi în Europa (ca să nu existe dubii, mă refer la producția infimă de articole științifice și la sub-finanțarea grotescă a performanței), se dădea astfel un semnal mai puternic decât cel pur politic, deoarce o strategie națională de apărare elaborată de Administrația Prezidențială se vrea un document de uniune națională și consens mai degrabă tehnic. Este drept, importanța educației în viața unui om este o idee simplă, pe care o înțelege sau măcar o intuiește orice minte normală, așa încât nu ne oprim acum asupra subiectului. La fel de limpede este însă și că un sistem universitar în care plagiatele, revistele false, CV-urile umflate, nepotismul, amantlâcul și mita sunt subiecte frecvente nu are cum să performeze la nivel decent. Într-o logică de bun-simț, fie toate acestea sunt astăzi atentate la siguranța națională și ar trebui tratate ca atare, fie includerea educației în strategia națională de apărare a țării va rămâne o acțiune politică fără niciun efect.
Deocamdată, feudele universitare funcționează fără să dea vreun semn că ar fi fost atinse de acțiunea Administrației Prezidențiale de a ridica educația la rangul de interes strategic legat de apărarea națională. Demascate (cazul Oprea) și chiar asumate (cazul Ponta), plagiatele nu au niciodată un efect asupra făptașilor, iar publicarea de articole așa-zis științifice în reviste caricaturale (Wulfenia, Metalugia Internațional) nu oprește „progresul” spre poziții și funcții. Din care funcții, oare ce poți încuraja? Competența și onestitatea profesională pe care nu le-ai avut și nu le vei avea vreodată sau mediocritatea și obediența necondiționată care îți sunt familiare?
La începutul toamnei, cele 3000 de cadre didactice universitare care nu au titlul de doctor, deși poziția ocupată cere îndeplinirea acestui criteriu, au tremurat pentru câteva zile după ce Ministrul Educației a declarat că „începând cu 1 octombrie ne putem mândri cu un procent de 100% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, pentru că toți cei care nu vor avea acest titlu vor părăsi sistemul”2. Lucrurile au revenit însă la „normal” după nici trei zile, când Premierul anunța amânarea cu un an a măsurii3, fără să precizeze, desigur, dacă siguranța națională este sau nu atinsă. Dar să admitem că printre cei afectați pot fi cazuri care chiar merită sau au nevoie reală de această temporizare și să încercăm un exercițiu cu rezultate poate mai interesante.
Știind că în România există circa 3000 de probleme de tipul lipsei diplomei necesare pentru ocuparea unui post didactic universitar: 1) să se estimeze câți profesori universitari ocupă poziții fără să îndeplineacă nici măcar standardele minimale necesare postului de lector, și 2) să se descrie modul în care un profesor universitar fără niciun articol publicat în reviste serioase poate coordona activitatea unui doctorand; 3) nominalizați cazurile și apreciați impactul asupra siguranței naționale.
Respectele mele pentru cei care rezolvă exercițiul și respect necondiționat pentru autonominalizări!
1 Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015 – 2019
