Schimbarea de paradigmă – mică aplicație la bugetul Educației

0 0
Read Time:3 Minute, 18 Second

Articol scris de Dr. Habil. Sorin Cheval – Coordonator departament Educație, cercetare și inovare, News Diaspora

Sursa: www.cursdeguvernare.ro
Sursa: www.cursdeguvernare.ro

Premierul interimar, dl. Sorin Cîmpeanu, declară că priorităţile pentru bugetul pe 2016 sunt Sănătatea şi Educaţia. O declarație foarte plăcută auzului, menită să dea încredere după ce zilele acestea triste au dovedit cu un preț uriaș deficiențele din spitale și școli.

Un buget mai mare poate să rezolve multe lucruri, se realizează dotări mai performante, se pot amenaja toalete în școlile de secol XIX, poate chiar și salariile să fie mărite puțin, înainte de alegeri. Se poate chiar să se rezolve și o parte din problema lipsei autorizației de funcționare de la ISU în cele 93% din școlile României, problemă despre care domnul prim-ministru spune că „a existat şi o atenție insuficientă acordată în ultimii 25 de ani acestui aspect”. Bine, o atenție insuficientă și mai ce? Inconștiență? Indolență? Fie, este o problemă lățită pe 25 de ani, dar în ultimul an, în mandatul domnului Cîmpeanu, s-a făcut ceva? Că de buget nu se pune problema, ar fi trebuit să fie, doar dl. V.V. Ponta zicea mai deunăzi c-a lăsat visteria plină! Păi, nu era mai bine să fie visteria goală și în loc de 93% școli fără aviz ISU să avem zero?

România ieșită în stradă nu a strigat pentru salarii, nu a cerut doar bugete potrivite, ci rezolvarea unor probleme care înseamnă o implicare profundă și extinsă. În anii din urmă, educația națională a ajuns să fie batjocorită pe toate căile de oameni pentru care o carte e mai degrabă subiect de bășcălie. Băsescu mulțumea la televiziunea națională celor care pleacă din țară și trimit bani acasă și spunea că școala românească produce tâmpiți. Vă mai amintiți paradele vestimentare ale lui Radu Mazăre la deschiderea anului școlar? România a ieșit în stradă pentru că, vorba domnului Cîmpeanu, „a existat şi o atenție insuficientă acordată în ultimii 25 de ani acestui aspect”. Atenție insuficientă și mai ce? Indolență? Aroganță?

Domnule Cîmpeanu, poate ar fi bine să mai puneți ceva lângă buget dacă vreți să ne convingeți că Educația și Sănătatea sunt realmente priorități naționale și nu doar subiecte de declarații. Ce-ar fi de exemplu să adăugați unui buget legal (6% din PIB) și o reformă radicală a sistemului de funcționare a învățământului universitar? Ce-ar fi să schimbăm totuși lucrurile așa cum este mai simplu și firesc, de sus în jos?

De exemplu, după cum bine știți, universitățile românești duduie de profesori impostori, fără niciun fel de performanță științifică, beneficiari ai unor sinecuri transmise „din tată-n fiu” și păstrate cu sfințenie pe linia nepotismului, sarsanalelor și servilismului de tip feudal. Iar dacă nu aveți cunoștință de toate acestea, alegeți la întâmplare orice facultate și faceți un control dublu, pe partea de incendii și pe partea de perfomanță profesională reală. În ambele cazuri, veți obține spre 93% lipsă de autorizație de funcționare, iar aceste lipsuri ard la fel de tare țara asta, vă asigur.

Societatea civilă susține de ceva vreme, argumentat și coerent, „schimbarea paradigmei Educației”(1), care presupune modificări conceptuale majore privind modul de a se face educație în România, și este limpede că adaptarea bugetului la nevoile reale este necesară. Îmi imaginez că dl. Cîmpeanu este foarte ocupat zilele acestea și că funcția actuală este vremelnică, dar am să-i propun o măsură simplă, rapidă, fără costuri suplimentare de la buget. Domnule Prim-ministru al României, ce-ar fi să retrageți (poate prin OUG?) titlurile de profesor universitar și posibilitatea de a ocupa funcții de conducere tuturor celor care nu pot să justifice prin rezultate profesionale poziția ocupată? Cu bugetul rezultat din aceasta, oare câte școli ar putea primi avizul ISU într-un timp foarte scurt?

P.S. În România există facultăți foarte serioase și profesioniști de talie internațională.

Referințe

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *