Read Time:1 Minute, 6 Second
Articol preluat de pe site-ul DCNews (autor Crișan Andreescu)
Analiza cazului privind posibilul plagiat al ministrului de Interne, Petre Tobă, va avea loc în şedinţa din 11 decembrie, indiferent dacă, până atunci va fi primită sau nu o sesizare în acest sens.
Potrivit surselor citate de Mediafax, Consiliului Naţional de Etică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare din Ministerul Educaţiei nu primise, până joi, nicio sesizare privind un posibil plagiat al lucrării de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Tobă.
În schimb, în prima şedinţă a Consiliului de Etică va fi luat în discuţie cazul unui posibil plagiat, semnalat în presă, şi se va decide dacă se va face o analiză asupra lucrării de doctorat a lui Tobă.
„Chiar dacă până atunci nu va fi fost primită nicio sesizare legat de un posibil plagiat al ministrului Petre Tobă, vom lua în discuţie acest caz”, au precizat sursele citate. Potrivit unor surse guvernamentale, poziția lui Petre Tobă a devenit fragilă după apariția informațiilor potrivit cărora teza de doctorat ar avea circa 270 de pagini plagiate. Premierul Dacian Cioloș, prin vocea purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a dat de înțeles că în acest caz nu există decât soluția demiterii ministrului de Interne.
Sursa imaginii: http://media.rtv.net/image/201511/w620/petre_toba_69583900.jpg