Lifestyle

Rezistența la antibiotice, rezistența la civilizație

Articol preluat din Viața medicală nr. 58/2015, autor Dr. Aurel F. MARIN

http://www.itsybitsy.ro/wp-content/uploads/1068.jpg
http://www.itsybitsy.ro/wp-content/uploads/1068.jpg

 

 

 

 

 

 

„Oamenii suferă, oamenii mor și nu mai suntem capabili să-i vindecăm pentru că unele antibiotice nu mai dau niciun rezultat.“ Nu este vreo frază ruptă din vreun scenariu de film apocaliptic, ci o frază rostită de Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate. Ce l-ar putea face pe politicianul lituanian, altminteri un medic foarte echilibrat, să facă asemenea declarații? „Infecțiile cu bacterii rezistente la antibiotice ucid 25.000 de oameni în fiecare an, în Europa, și cauzează pierderi de 1,5 miliarde de euro în sistemul de sănătate și în productivitate.“ Se vor găsi, poate, voci care să spună că 25.000 nu înseamnă chiar atât de mult. Până la urmă, fumatul face 700.000 de victime în fiecare an. Și, dacă ne uităm cu atenție, nu prea avem motive de bucurie: la fel ca în cazul fumatului, nici în cazul rezistenței la antibiotice România nu stă bine. De fapt, stăm prost spre tragic, dar niciunul dintre oficialii noștri din sănătate nu a avut până acum coșmaruri din cauza asta.

Estimările realiste arată că, în absența unor intervenții energice și concertate, numărul de victime făcute de infecțiile cu germeni multirezistenți la antibiotice va „exploda“ până în 2050 și, global, îl va depăși pe cel al deceselor prin cancer. Cele mai rele scenarii merg însă mult mai departe, până la situațiile în care orice infecție sau orice procedură cu potențial infecțios s-ar putea transforma într-o loterie. Având ca miză viața. E de neconceput, pentru generațiile actuale de medici, că s-ar putea confrunta cu infecții pentru care nu mai există niciun antibiotic eficace. Dar, avertizează experții în sănătate publică, trebuie să luăm în calcul cele mai catastrofice posibilități și să ne pregătim din timp pentru evitarea lor.

Rezistența microbiană la antibiotice a încetat însă să mai fie o problemă de breaslă. Medicii sunt doar o parte a problemei și – cu siguranță – o parte importantă a soluției. Dar abordarea sănătății trebuie acum să se facă global. În cazul rezistenței la antibiotice, de pildă, utilizarea acestora în agricultură, la creșterea animalelor, este insuficient reglementată și constituie o cale deloc de neglijat de selectare a unor tulpini rezistente, care pot fi apoi relativ ușor transmise la om. Rezistența microbiană poate să apară și în comunitate, nu doar în spital, iar distincția atât de netă din manualele de boli infecțioase, între germenii de spital și cei comunitari, începe să fie tot mai puțin clară.

România este una dintre cele mai roșii țări ale Europei. Și nu ne referim aici la nostalgiile comuniste sau la culorile vreunui partid politic, ci la faptul că, pe mai toate hărțile europene pe care este reprezentată rezistența bacteriană la antibiotice, țara noastră bate lejer spre sau chiar peste 50%. Ce înseamnă asta? Că, de cele mai multe ori, mai mult de una din două tulpini izolate prezintă rezistență la unul sau mai multe antibiotice. V-ați îngrijorat? Dacă nu, ar trebui. Pentru că acesta ar fi primul pas spre ieșirea din inerția păguboasă care ne-a adus în această situație. Nu trebuie să reinventăm roata, dar e musai să recunoaștem că avem o problemă și să începem să o rezolvăm. Și pentru asta e nevoie de acțiuni coordonate înăuntrul și în afara sistemului de sănătate, cu o voință politică dublată de o viziune corectă de sănătate publică, interesând profesioniștii de la toate nivelurile din sistem, dar și populația generală. Este nevoie de educație – în primul rând a personalului medical, dar și a publicului – și formare corectă a specialiștilor; este nevoie de lideri și de experți; de politicieni inteligenți; de voință.

Citește mai mult pe site-ul Revistei Viața Medicală

 

Alătură-te discuției

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *