Conferinţa „Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România” va avea loc, în premieră, la Timişoara, între 25 şi 28 aprilie 2016
Ediţia 2016 a Conferinţei „Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România” se va desfăşura anul viitor, între 25 şi 28 aprilie, la Timişoara, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis.
Anunţul a fost făcut vineri, 11 decembrie, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” de ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, în cadrul unei ceremonii la care au participat consilierul de stat pentru Educaţie şi Cercetare, Ligia Deca, ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea şi directorul general al UEFISCDI, Magdalena Susan Resiga.Organizarea Conferinţei „Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România” la Timişoara marchează o premieră, fiind pentru prima oară în istoria acestui eveniment când toate lucrările vor fi găzduite de Centrul Universitar Timişoara, sub coordonarea Universităţii de Vest.
Reamintim că precedentele ediţii ale întâlnirilor comunităţii ştiinţifice româneşti din ţară şi străinătate (2008, 2010, 2012) s-au desfăşurat în Bucureşti.
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj. şi-a exprimat satisfacţia că toţi actorii importanţi – Preşedinţia, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Afacerilor Externe prin departamentul Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, UEFISCDI şi Centrul Universitar Timişoara prin Universitatea de Vest – sunt implicaţi activ în organizarea acestui eveniment, fapt ce reprezintă, de asemenea, o premieră în materie de colaborare instituţională.
În ceea ce priveşte tema conferinţei din 2016, ministrul Adrian Curaj a dezvăluit o serie de elemente inovatoare în raport cu ediţiile precedente. „Pentru conferinţa de anul viitor venim cu o provocare suplimentară. Mai precis, dorim să facem pasul de la proiecte sectoriale la un set de acţiuni coordonate. Prezenţa colegilor noştri din străinătate va însemna enorm, pentru că, evaluând deja ceea ce avem, vom vedea împreună unde putem face diferenţa în context regional, european şi global. Vom mai avea încă o noutate: la fiecare eveniment pe care-l planificăm, vom invita o personalitate care nu este din România tocmai pentru a înţelege forţa noastră de a lucra împreună. În plus, dăm un mesaj puternic: România nu înseamnă doar Bucureşti! România înseamnă şi alte oraşe, există concentrări semnificative de energii şi nuanţe diferite pentru fiecare dintre oraşele ţării. Prin urmare este important că spunem că România nu este într-un singur loc, ci peste tot”, a declarat ministrul Educaţiei.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul dedicat, http://www.diaspora-stiintifica.ro.
În secţiunea Pre-Înregistrare, toţi cei interesaţi să participe la summit-ul cercetătorilor români de pretutideni pot completa formularele de aplicaţie.
Sursa: BIROUL DE PRESĂ MENC
Sursa imaginii: http://www.runawaybrit.com/