0
0
Interviu cu doamna Mădălina Cozma, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), realizat de Sorin Cheval, Redactor-Șef News Diaspora
Doamna Mădălina Cozma este Șeful Serviciului Dezvoltare Durabilă și Comunicare din cadrul ANPM. Relațiile internaționale intra de asemenea în sfera de activitate a acestui departament. În perioada 2011-2014, doamna Cozma a fost Project Manager, în calitate de expert național în cadrul Agenției Europene de Mediu (AEM) de la Copenhaga, având ocazia să lucreze într-un mediu multicultural, multinațional și la un înalt nivel profesional. În perioada respectivă, doamna Cozma a participat activ la viața comunității românești din Copenhaga, păstrând și în prezent legături strânse.
REPORTER: Ce a însemnat pentru dumneavoastră experienţa la Agenţia Europeană de Mediu? Cum aţi ajuns să lucraţi acolo? Mai erau şi alţi români?
MC: Doresc în primul rând să vă mulţumesc pentru iniţiativa dvs. de a prezenta subiecte legate de diaspora. Este una din surprizele plăcute pentru mine şi o apreciez ca fiind o abordare care aproape a dispărut în ultimii ani, respectiv dorinţa de a aprecia la adevărata valoare unitatea naţională şi spiritul care ne leagă iremediabil de acest pământ. Fără să exagerăm, este vorba despre a prețui cum se cuvine educaţia primită aici, în România. În al doilea rând, despre Agenţia Europeană de Mediu (AEM) v-aș spune că este o instituţie a Uniunii Europene, iar menirea sa a fost de la bun început să gestioneze şi să furnizeze în timp real date de calitate primite din partea ţărilor membre (fac precizarea că în cadrul AEM sunt membre şi state care nu aparţin spaţiului european). În prezent, AEM cuprinde 33 de ţări membre şi şase ţări cooperante care fac parte dintr-o rețea funcțională, care colectează în formate interactive şi valorifică datele provenite de la parteneri. Reţeaua europeană de informare şi observare a mediului (EIONET) este un parteneriat între AEM şi ţările care au aderat la această structură instituţională. Am ținut să vă prezint această formulă de lucru pentru că este şi structura pe care s-a creat Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Noi am colaborat cu Agenţia Europeană şi în perioada anterioară anului 2007, când România a avut statut de observator, așadar colaborarea mea cu Agenţia Europeană are, să spunem, un trecut destul de îndelungat. Am pregătit şi organizat împreună cu colegii de la AEM vizita de ţară, dar şi lansarea Raportului European de Stare a Mediului din anul 2010. Am contribuit, într-o mai mică măsură, şi în anul 2015 la lansarea Raportului European de Stare a Mediului. Cum spuneam, această caracteristică de a lucra în reţea, conferă pe de o parte posibilitatea experţilor din ţările membre de a activa în cadrul AEM, dar şi un schimb activ de experienţă. Colaborarea cu instituţiile europene, presupune fie susţinerea unor examene de specialitate, fie activitate în baza contractelor tematice (Centrelor Tematice). Eu am susţinut examene. Poate şi din acestea am învăţat foarte mult, pentru că înseamnă o experienţă complexă. De exemplu, modul în care discuţi cu Comisia, prezinţi ce anume îţi propui să realizezi pentru poziţia pe care doreşti să o ocupi, reprezintă în sine o strategie şi o viziune.
Poate că aici ar trebui noi să insistăm, să avem strategie, să avem viziune, în momentul în care ne propunem să ducem la capăt o activitate, un proiect. Am reuşi să realizăm o activitate mai eficientă care să ne consume mai puţin timpul, iar rezultatle ar fi mai bune și mai durabile.
Aşa cum spuneam în cadrul Agenţiei lucrează experţi de toate naţionalităţile, poţi să vorbeşti cu uşurinţă franceză, germană, italiană, dar de regulă toată lumea vorbeşte în engleză, ca un loc comun. Sunt şi colegi din România, persoane de excepţie, oameni deosebiţi şi foarte dedicaţi. Un lucru interesant este şi partea de IT, domeniu în care pot spune că suntem tare bine reprezentaţi. De exemplu, AEM colaborează de ani buni cu o firmă românească de IT. Nu vreau să trec mai departe fără a menţiona pădurile, un subiect foarte drag mie. Am întâlnit specialişti foarte buni, însă în cadrul Agenţiei, această zonă este acoperită de Biodiversitate. Şi dacă am fost întrebată, ţara noastră are multe locuri minunate, însă eu cred că Marea Neagră şi pădurile sunt excepţionale. Avem datoria să avem mult mai multă grijă de ele.
REPORTER: Cum se face educaţia de mediu în Danemarca? Dar protecţia mediului?
MC: Cred că este ceva ce vine din respectul şi din dragostea lor imensă pentru propria ţară. Aşa cum sunt obişnuiţi de mici să meargă pe bicicletă şi să înţeleagă bicicleta ca mod de viaţă, aşa cum înţeleg sportul ca pe un mod de a fi, în acelaşi fel au şi o atitudine faţă de ceea ce înseamnă natură şi de artă. Mărturisesc că am descoperit pe lângă duritatea și spiritul lor nativ de a înfrunta greutăţi, de a nu se plînge, o sensibilitate şi un talent deosebit pentru artă. Poate de aici şi dragostea pentru ţara lor, pentru ceea ce înseamnă de multe ori condiţii mai puţin prielnice, o natură mai aspră, dar pe care ei au înţeles să o respecte şi să o protejeze într-un mod aparte. Deseori poți să întâlnești grupuri de copii cu vârste mici care merg organizat să viziteze păduri, să vadă marea, să înţelegă de mici ce trebuie iubit, apărat şi protejat. Concret, totul este la nivel practic, lucrativ, o structură bine organizată până la nivel instituţional. Să nu uităm un aspect foarte important, Danemarca este cea mai veche monarhie din Europa. În 1849 a devenit o monarhie constituţională odată cu adoptarea unei noi constituţii. Din acest punct de vedere, dar şi al activităţii Parlamentului danez, lucrurile se îndreaptă spre o cale în care legea este respectată, iar acest respect îl înveţi din familie, odată cu dragostea faţă de ţară.
REPORTER: Ce ne puteţi spune despre comunitatea românească din Danemarca? Sunt mulţi români acolo? Cum sunt organizaţi şi ce legături mai au cu ţara? Ce fel de evenimente se organizează?
MC: Este un fapt recunoscut că în ultimii ani numărul românilor din Danemarca a crescut. Până acum părea o destinaţie îndepărtată. Criza economică a mobilizat însă multe familii şi oameni tineri care şi-au găsit locuri de muncă, dar au avut acces și în instituțiile de învăţămînt daneze. Au învăţat limba, s-au adaptat la o climă dificilă, la comportamentul oamenilor, la rigorile societăţii lor.
Comunitatea românească este destul de divizată, reprezentată într-un fel de grupuri de interese distincte. Cei care muncesc în diferite domenii de activitate sunt afiliaţi la organizaţii care să le apere interesele, iar studenţii sunt teribil de bine reprezentanţi în special în zona IT-ului şi domeniilor tehnice. Apropierea mea de comunitatea românească s-a făcut prin intermediul bisericii. În vecinătatea zonei unde am locuit, în afara oraşului, era o biserică catolică, cu foarte puţini enoriaşi care ne-a primit într-un lăcaş minunat. Și cum nimic nu este întîmplător, biserica se numeşte Sfîntul Andrei. Poate soarta a vrut aşa, am avut privilegiul să cunosc o parte a comunităţii ataşată puternic de valorile familiei, educaţiei şi întrajutorării. Am avut în acest fel şi un sprijin deosebit de util în persoana Ambasadorului României la Copenhaga, domnul Viorel Ardeleanu. Minunea a fost cumva ca un izvor, iar încet-încet, am văzut cum lumea venea, asista din ce în ce mai mult la slujbe, oamenii aveau marea plăcere să rămînă și după slujba şi să vorbească, să povestească de acasă, despre ce lucrează în Danemarca. I-am văzut întemeind familii, botezându-şi copii şi învăţînd colinde de Crăciun. Aceasta este povestea adevărată a menţinerii legăturii cu ţara. Se întâmplă un fenomen aparte și anume creşte preocuparea pentru ce se întâmplă acasă, pentru rămași. Oricum, această comunitate compusă chiar din familii mixte, avea o grijă deosebită să-şi crească copiii în spiritul respectului pentru ceea ce este românesc. La iniţiativa lor, din dragostea celor care vremelnic am fost acolo și prin grija și sprijinul personalului Ambasadei, am realizat o mică minune de şcoală românească. Nu pot să spun că mai suntem acolo prea mulţi din cei care în 2011, înfiinţam acest lăcaş, dar numărul copiilor a crescut. Domnul Ambasador Ardeleanu se ocupă personal în continuare ca acelor copii să nu le lipsească cărțile în limba română, materiale, aparatură IT. Sunt în permanentă legătură cu cei care s-au stabilit într-un fel sau altul acolo, fie prin căsătorie, fie prin natura serviciului.
Spuneam că a fost un privilegiu să cunosc o astfel de comunitate, pentru că există şi grupuri de români, care apar mereu în presă, datorită faptelor grave pe care le săvârşesc și ajung clienți ai penitenciarelor din Danemarca.
REPORTER: Cum sunt priviţi românii în Danemarca? Sunt bine integraţi social şi cultural?
MC: Fenomenul despărţirii de ţară este o traumă. De multe ori mă gândeam la cei care fugeau în timpul comunismului, fără posibilitatea de a se întoarce, trăind o traumă reală. Sau la cei care îşi căutau scăparea prin aranjarea unor căsătorii. Am întâlnit persoane plecate de mulţi ani din ţară, mult înainte de Revoluţie. Adaptaţi, da, sunt din plin, în sensul că vorbeau bine limba daneză, oarecum complicată pentru noi, dar integraţi, nu aș putea spune. Trăiesc bine, confortabil, dar tot într-un cadru alături de români. Foarte acceptaţi sunt artiştii, bine primiţi sunt cei care cântă, au expoziţii de sculptură şi desen, cei care sunt buni meseriaşi, dar şi aici există o competiţie cu cei veniţi din Polonia şi Lituania, care sunt mult mai bine adaptaţi şi la condiţiile climatice, dar şi la cele sociale. Pentru că vorbeam de artişti, la Academia Regală de Artă sunt români care excelează la pian sau canto.
În rest, aşa cum am spus, derapajele unor concetăţeni, ne fac să ne întrebăm unde au crescut, unde sau dacă au învăţat ceva în România.
REPORTER: Ştiu că încă aveţi legături cu români de acolo…
MC: Da, ţin permanent legătura, în primul rînd cu colegii de la Agenţia Europeană de Mediu. Mi-aş fi dorit foarte mult să-i pot invita pe colegii de Agenţie de alte naţionalităţi să ne viziteze şi să ne cunoască ţară. Este un proiect la care lucrez, sper să reuşesc.
Aş putea să spun că am întâlnit acolo oameni cu care am să rămân toată viaţă în legătură, pentru că au reprezentat un lucru important în drumul meu, în apropierea şi înţelegerea mea faţă de aspecte care ţin de esenţa vieţii… sunt însă lucruri foarte personale şi nu aş vrea să intru în amănunte.
REPORTER: Mi-aţi spus cândva că întâlnirile cu oamenii nu sunt întâmplătoare…
MC: Este ceva ce viaţa mi-a demonstrat din plin, aproape un privilegiu, și anume că este un lucru foarte important să înveţi tot timpul de la oamenii cu care te întâlneşti şi niciodată nu este întîmplător….
