S-a întâmplat în educație și cercetare. Săptămâna 11-17 ianuarie 2016

0 0
Read Time:2 Minute, 23 Second

Selecție realizată de Sorin Cheval, Redactor-Sef News Diaspora

12 ianuarie:

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a solicitat Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) să întreprindă demersurile necesare pentru apărarea integrităţii academice. Potrivit documentului făcut public de Ministerul Justiţiei, o serie de profesori universitari şi conferenţiari au semnat recomandări pentru persoanele aflate în regim de detenţie, situaţie care cade sub incidenţa Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor. Sursa: MENCS

Tribunalul Iaşi a suspendat alegerile de la Universitatea „Cuza” la solicitarea Ligii Studenţilor. Printre neregulile constatate se numără introducerea condiţiei ca reprezentanţii studenţilor să fie integralişti şi să aibă cel puţin media 8 (opt), contrar prevederilor Legii Educaţiei Naţionale şi Statutului Studentului, lipsa de transparenţă în procesul de organizare al alegerilor pentru desemnarea reprezentanţilor studenţilor în structurile de conducere, precum şi organizarea alegerilor în perioada sesiunii şi a vacanţei, când studenţii nu pot vota, deşi aceştia sunt reprezentanţi în proporţie de 25% în structurile decizionale şi de conducere. Sursa și alte detalii: ligastudentilor.net; portal.just.ro

13 ianuarie:

Universitatea din București își anunță poziția referitoare la cărțile științifice publicate în detenție: va examina, prin Comisia de etică, situațiile în care este implicată prin cadrele sale didactice, pentru a vedea în ce condiții a fost acordat girul și dacă este vorba despre lucrări științifice. Sursa și alte detalii: infoub.unibuc.ro

A fost semnat protocolul de parteneriat între „Dacia”, Inspectoratul Școlar al Județului Argeș și Primăria orașului Mioveni pentru înființarea și susținerea funcționării a încă două clase de învățământ profesional la Liceul Tehnologic din Mioveni care vor beneficia de stagiu de pregătire la Uzina „Dacia”. Sursa și alte detalii: Muscel Argeș

14 ianuarie:

Ministerul Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice  (MENCS) pune în dezbatere publică Proiectul de Metodologie privind înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017 şi Calendarul aferent procedurilor de înscriere. Sursa și alte detalii: MENCS

15 ianuarie:

MENCS a publicat Priorităţile strategice ale Ministerului Educaţiei şi planurile de acţiuni sectoriale pentru anul 2016. Printre altele, documentul prevede: Lansarea unui proiect strategic pentru dezvoltarea capacității instituționale a universităților din România si a organismelor centrale (CNATDCU, CNE) în abordarea eticii și Evaluarea internațională a Școlilor Doctorale din România; Evaluarea tuturor şcolilor cu privire la aprobările ISU; Lansarea competițiilor din Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2015-2020 (PN3). Sursa și alte detalii: MENCS

Se publică în Monitorul Oficial ordinul ministrului Adrian Curaj prin care se stabileşte structura Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi componenţa comisiilor. Sursa: lege5.ro

Se publică în Monitorul Oficial ordinul ministrului Adrian Curaj privind aprobarea domeniului de doctorat „Geografie” în cadrul şcolii doctorale organizate în Universitatea din Craiova. Sursa: lege5.ro

Se publică în Monitorul Oficial ordinul ministrului Adrian Curaj privind aprobarea domeniului de doctorat „Ingineria produselor alimentare” în cadrul şcolii doctorale organizate în Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Sursa: lege5.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *