0
0
Articol scris de Radu-Ilarion Munteanu
Unul din fenomenele observabile în prima parte a lui ’90 a fost totala nepregătire a populaţiei pentru aşa-zisa libertate. A populaţiei autohtone şi, gradual, a populaţiilor tărilor din sfera de influent directă a imperiului roşu. Mutate-mutandis, populaţia globului e, în medie, total nepregătită şi greu adaptabilă în faţă expansiunii explozive a comunicării prilejuită de internet. Ba chiar viteza de expansiune a sferei comunicaţionale şi a facilităţilor tehnice e mult mai mare decât viteza de adaptare – şi de adecvare – a marii majorităţi a populaţiei. Fenomen practic omogen de-a lungul şi de-a latul meridianelor. Două sunt fenomenele cu totul necontrolate: părerismul şi sindromul aflării în treabă. Precizez explicit că nu am nici un argument, obiectiv şi/sau subiectiv care să susţină absurditatea că m-aş sustrage acestor două fenomene. Evident, poţi avea o imagine a unui fenomen chiar dinlăuntrul acestuia. Identificarea şi evidenţierea acestor două fenomene, între nenumărate multe altele, manifestate în funcţionarea internetului, ar putea constitui baza unui set de analize ale căror obiecte ar trebui să fie destule din caracteristicile realităţii de azi. Ceea ce chiar ne propunem. Încercând a contrapune părerismului şi aflării în treabă imagini bazate pe informaţie publică disponibilă, analizată logic şi coroborată cu fapte verificate şi acceptate.
Subiectul în discuţie, care, din păcate, n-a stârnit ecou public mai mult de o zi-două, deşi semnificaţia sa depăşeşte larg simplul fapt divers, e măsura pe care actualul ministru “technocrat”, doamna Raluca Prună, a anunţat c-o va lua prin intermediul guvernului, la fel de “technocrat”. Abrogarea prevederii legale care statutează reducerea cu 30 de zile a pedepselor penale privative de libertate, dacă deţinutul publică o lucrare ştinţifică elaborată în detenţie şi validată de foruri ştiinţifice cu competenţă recunoscută legal. Validarea reducerii e de competenţa instanţelor judecătoreşti prevăzute de lege.
Înainte de a analiza măsura ca atare socotim necesar, ca de obicei, să plasăm subiectul în context. Mai întâi, ministrul. Ne amintim că aceasta a fost a treia (sic) propuenre a premierului (“tehnocrat”) desemnat, între timp validat de parlament. Prima a fost nu numai şi nu în primul rând catastrofală, ci mai ales periculoasă. Dna Cristina Gușet, inginer electronist la bază şi cu palmares notoriu în activism civic international, dar lipsită de cunoştinţe juridice fundamentale, a făcut o figură penibilă în faţa comisiilor juridice reunite. Ciudat, a primit votul membrilor comisiei, dar a fost retrasă peste noapte. A doua zi dimineaţă, timp de 20 de minute, pe website-ul guvernului se lăfăise Dl Selegean, şterş şi domnia-sa la iuţeală, pentru ca doamna Raluca Prună să fie propusă definitiv şi validată, odată cu tot guvernul. Că doamna Gușet, incompetentă în probleme juridice nu la nivel ministerial, ci la nivel mult mai jos, n-ar putea candida nici la un post de judecător de prima instanţă nu e, însă, cel mai periculos aspect al numirii ca ministru. Ci relaţia foarte apropiată cu Monica Macovei, care, după ce a restructurat sistemul judiciar din România, oferind baza pentru constituirea şi apoi consolidarea sistemului de putere, a acţionat consecvent, vocal şi violent la nivel european împotriva României. Cu prietena domniei sale în guvern, doamna Monica Macovei ar fi avut şi capacitatea concretă de acţiune, fie şi indirect. Să reţinem acest aspect, e important.
Despre Dl Selegean, care n-a fost în cărţi decât 20 minute, n-are rost să discutăm. Dar Dna Prună face parte, poate nu chiar în primul cerc, din anturajul doamnei Monica Macovei… Iată ce trebuie să ştim când analizam măsura pe care doamna ministru al Justiţiei are de gând s-o impună. De ce Monica Macovei n-a impus, cât a fost ministru al Justiţiei, chiar domnia-sa însăşi abrogarea unei norme legislative mai vechi decât România postdecembristă? Din două motive: problema era minoră la data impunerii modificărilor legislative în justiţie şi totodată puterea prezidenţială se afa în stadiul de captatio benevolentiae. Dar, pentru cine a urmărit manifestările doamnei Monica Macovei e evident că e o măsură în spiritul său. Ceea ce nu înseamnă că actualul ministru al Justiţiei nu e capabil domnia-sa însăşi să impună fără sursă efectivă de inspiraţe o măsură aşa de radicală. Tocmai când guvernul “technocrat” începe a-şi da, ca să nu exagerăm cu exprimarea excesiv de politicoasă, arama pe faţă. Semn că se simte tare în parcare.
Să trecem în revistă câteva aspecte:
(i) prevederea legală conform căreia o lucrare ştiinţifică validată de foruri competente şi recunoscută ca atare de judecători (2 condiţii sine qua non) reduce pedeapsa cu 30 de zile datează de dinainte de ’90. Nu ştiu care e media pedepselor în sistemul penitenciar românesc şi nici atât care e media pedepselor celor capabili de a concepe şi redacta astfel de lucrări. Dacă – ipoteză de lucru – ar fi 3 ani, reducerea ar fi mai mică de 3%. Pentru o lucrare. În acelaşi timp, dacă deţinutul mătură pârnaia i se scade, dacă nu mă înşel, o zi la fiecare 4 de detenţie. Asta face 25%. La fel dacă curăţă instalatiile sanitare, acolo unde nu sunt în celule. În măsura în care cifrele nu sunt exacte, raportul lor cam ăsta e. Deci reducerea pedepselor pe baza unor produse care ar putea folosi societăţii de afară faţă de reducerea pe baza unor munci necalificate e cam în raportul 1/8. Într-un fel, deţinuţii materializează sloganul mineresc din ’90, noi muncim, nu gândim; dar nu asta e important. Ci disproporţia între uriaşul mecanism pus în mişcare – de cine oare? – şi obiectul mecanismului e strigătoare la cer.
Continuarea articolului aici
Preluat cu acordul autorului de pe blogul său personal http://www.oldrimsix.info
