Economie

Prin labirintul noului Cod Fiscal

Articol scris de Iuliana Ciuraru Aiordăchioei

Totul a început de la un articol primit pe FB,  conform căruia românii plecați la muncă în străinătate ar trebui să plătească și în România, impozit pe venit.  Urmând o logică elementară, am căutat răspunsuri chiar în noul Cod fiscal, atât de mult trâmbițat și în normele lui de aplicare.

cod-fiscalLectura Codului fiscal a fost o provocare. Am descoperit un labirint de articole, cu puncte, subpuncte și multe trimiteri. Când crezi ca i-ai dat de capăt, descoperi că, de fapt, tot raționamentul de până atunci sare în aer. Multe din articolele Codului fiscal  se contrazic între ele, se anulează reciproc. Nimic nu este clar, logic, punctual sau la obiect. Este loc de multă interpretare și nu în favoarea cetațeanului. Este un haos!

Plătesc românii plecați la muncă în străinatate impozit pe venit sau nu? În ecuația răspunsului următorii factori sunt hotărâtori și îi voi analiza pe rând: 1. ce statut ai, potrivit Codului Fiscal; 2. ai renunțat sau nu la rezidența fiscală și lucrezi într-un stat cu care România are încheiată Convenția de evitare a dublei impuneri sau nu; 3. tipul de activitate pe care o desfășori.

  1. Ce statut ai, potrivit Codului Fiscal?

În art. 59 sunt menționate doar două categorii: a) persoană fizică rezidentă română, cu domiciliul în România și b) persoană fizică nerezidentă.

Dar, conform art . 7, pct. 28, persoana fizică rezidentă – „reprezintă orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) are domiciliul în România; b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România; c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat; d) este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.“

Prin comparație, persoana fizică nerezidentă reprezintă  orice persoană fizică ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct. 28, precum şi orice persoană fizică cetăţean străin cu statut diplomatic sau consular în România, cetăţean străin care este funcţionar ori angajat al unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în România şi membrii familiilor acestora.

Deși par simpli, acești termeni sunt foarte importanți. De exemplu, Codul fiscal nu stipulează nimic referitor la statutul cetățenilor români care lucrează în  străinătate. Cei mai mulți dintre românii din străinătate care nu și-au schimbat cetățenia au potrivit actelor de identitate domiciliul în România. Cu toate acestea centrul intereselor vitale al acestor persoane nu este în România, ci acolo unde-și câștigă existența, iar timpul petrecut în țară, într-un interval de 12 luni nu depășește, de regulă, 2 – 3 săptămâni.

  1. Rezidența fiscală și Convenția de evitare a dublei impuneri

Art.  59, intitulat „Sfera de cuprindere a impozitului“, stipulează:

(5) Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, până la data schimbării rezidenţei. Această persoană are obligaţia completării şi depunerii la autoritatea competentă din România a formularului prevăzut la art. 230 alin. (7), cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, şi va face dovada schimbării rezidenţei fiscale într-un alt stat.

(7) Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în următorii 3 ani calendaristici. Această persoană are obligaţia completării şi depunerii la autoritatea competentă din România a formularului prevăzut la art. 230 alin. (7), cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

Renunțarea la rezidența fiscală ridică o serie de probleme. Astfel, Codul fiscal nu specifică nimic referitor la românii plecați din țară, de mai mulți ani. Ce se întâmplă dacă cer acum renunțarea la rezidența fiscală, și apoi cine este dispus să mai platească înca 6 luni sau 3 ani impozit? Convenția de evitare a dublei impuneri nu funcționează automat, cum ar fi firesc, ci dimpotrivă implică  multă birocrație.

  1. Tipul de activitate pe care îl desfășori

Potrivit Art. 7, există doar două tipuri de activitate: activitate dependentă și activitate independentă. Cu alte cuvinte, ești angajat sau nu. De ce este important acest lucru? Citiți cu atenție!

Art.76 punctul (4), litera o): ,,Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv, inclusiv din activităţi dependente desfăşurate la bordul navelor în apele internaţionale. Fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în România, care sunt impozabile în România numai în situaţia în care România are drept de impunere“.

Iar pentru ca lucrurile să fie clare în Normele de aplicare ale Codului fiscal, Hotărârea nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 – Capitolul III, secțiunea 1, este specificat: ,,În aplicarea prevederilor Art. 76 alin. (4) lit. o) din Codul fiscal, veniturile din activităţi dependente desfăşurate în străinătate şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile şi nu se declară în România potrivit prevederilor Codului fiscal.”

Cu alte cuvinte, dacă lucrezi în străinătate și ești plătit de un angajator străin nu ar trebui să plătești în România impozit  pentru aceste sume. Nu vă bucurați însă prematur! Există multe alte contradicții și anomalii în Codul fiscal.

Astfel, Art. 76 , alin. (4) lit. o) este contrazis de capitolul XII, intitulat Aspecte fiscale internaționale, pct. (11), din HG nr. 1/16, care specifică: (11) ,,Contribuabilii persoane fizice române care locuiesc în străinătate şi care îşi menţin domiciliul în România se impun în România pentru veniturile impozabile conform prevederilor titlului IV din Codul fiscal, realizate atât în România, cât şi în străinătate, iar obligaţiile fiscale se exercită direct sau, în situaţia în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod direct, prin desemnarea unui împuternicit sau reprezentant fiscal. “

Deci, cum rămâne? Românii care lucrează în străinătate plătesc impozit pe venit acolo unde lucrează, iar acesta este firescul lucrurilor. De ce ar trebui să mai plătească și în România? În  cazul în care acest lucru se impune, consider câ România ne fură. Ne-a furat atunci cănd salariile au fost tăiate cu 25% și ne-a furat atunci cănd nu ne-a permis să trăim decent în țara noastră, obligându-ne să luăm drumul străinătății.

În final, nu mă pot hotărî dacă noul Cod fiscal este o reflectare a disprețului pe care politicienii români îl au față de cetățenii români, sau este doar ,,opera neînțeleasă“ a guvernului  de tehnocrați.

Sursa ilustrației: biziday.ro

 

 

 

 

 

Alătură-te discuției

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *