Joi 18 februarie 2016 a fost prezentat la Roma al unsprezecelea raport anual al „Observatorului Roman cu privire la migraţie”, editat de Centrul de Studii și Cercetări IDOS în colaborare cu Institutului de Studii Politice San Pio V.
Conferinţa a fost moderată de către Franco Pittau, preşedinte onorific al Centrului de Cercetare IDOS.
Au intervenit diverşi experți care se ocupă de migraţie în Italia, printre care Ginevra Demaio, responsabila raportului anual, care a vorbit despre acesta şi despre datele statistice referitoare la anul 2014.
A fost dat apoi cuvântul şi unor imigranţi foarte bine integraţi în Italia care au povestit cu ce se ocupă, cum au fost acceptaţi şi cum ajută comunităţile lor, dar în acelaşi timp contribuie şi la viaţa publică şi economică din peninsulă. Aceşti exponenţi, chiar dacă sunt integraţi, nu resping ideea de a se întoarce în ţările lor de origine.
Franco Pittau a adăugat că „toţi tinerii, italieni şi străini, speră ca Statul să investească mai mult în propriile resurse umane, pentru a nu le pierde”. Este tocmai ceea ce nu au făcut statele de origine ale tinerilor emigraţi, care au decis să îşi caute norocul pe tărâmuri străine.
A intervenit şi Paola Piva, coordonatoarea Reţelei din care fac parte multe asociaţii care se ocupă de predarea limbii italiene pentru străini. Această reţea acoperă 47% dintre toate cursurile care se ţin la Roma, în aproximativ 110 sedii unde învaţă aproximativ 27.000 de studenţi. Mulţi imigraţi refuză să facă cursurile, nefiind prioritatea lor imediat ce ajung în Italia, ci abia după ce decid să rămână înţeleg importanţa limbii, pentru că integrarea se face şi prin cunoașterea limbii italiene.
Potrivit datelor raportului pe anul 2014, Lazio este a două regiune, după Lombardia, cu cei mai mulţi rezidenţi străini, 636.524 de persoane, circa 10% din populaţie. Cei mai mulţi străini rezidenţi în Lazio sunt românii, 224.537 de persoane (33%). În zona metropolitană a capitalei trăiesc 176.077 de români, dintre care 88.384 sunt chiar în Roma şi sunt înscrişi la Evidenţa Populaţiei.
Au închis conferinţa Ugo Melchionda, preşedintele Centrului IDOS şi episcopul Giuseppe Marciante. Episcopul susţine că „cuvântul străin sperie şi se naşte atunci când nu îl cunoşti pe celălalt şi te bazezi pe prejudecățile pe care ți le formezi”.
Articol scris de Oana Leluțiu, corespondent News Diaspora la Roma