0
0
Interviu cu prof. Constantin Crânganu (City University of New York), realizat de Sorin Cheval, redactor-șef News Diaspora
Plecat din România în 1993 ca bursier Fulbright, Constantin Crânganu este astăzi profesor la City University of New York, Department of Earth and Environmental Sciences, unde predă cursuri de geofizică, hidrogeologie, geostatistică, schimbări climatice. Prof. Crânganu a inventat o metodă de extragere a gazului metan din acumulările marine și continentale de hidrati de metan, este autor a mai multor zeci de articole științifice și cărți de specialitate, a condus peste 20 de proiecte de cercetare, iar în 2012 a fost nominalizat la prestigiosul premiu ENI.
Reporter – Domnule prof. Crânganu, în 1993 ați câștigat o bursă Fulbright și ați efectuat un stagiu de Visiting Scientist la University of Oklahoma, după care ați urmat o carieră academică în Statele Unite, începând cu un doctorat la aceeași universitate și culminând cu poziția actuală de profesor de geofizică și hidrogeologie la City University of New York (CUNY), Brooklyn College. A fost greu? Ce a fost cel mai greu? Ce/cine v-a ajutat cel mai mult pe acest drum?
Cel mai greu mi s-a părut decalajul de vârstă. Veneam la University of Oklahoma (OU) după 13 ani de profesorat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cu programul de doctorat de la Universitatea București în faza finală (All But Defense). A trebuit să mă înscriu la o serie de cursuri doctorale, alături de colegi mult mai tineri. Domeniul ales de doctorat (studiul fluxului termic în statul Oklahoma, cu o serie de implicații majore pentru circulația apelor subterane și a generărării hidrocarburilor din bazinul Anadarko) era de asemenea absolut nou pentru mine. Pentru că mi-am propus să termin doctoratul în minimul de timp permis de OU, adică 3 ani, am studiat/lucrat în laborator trei ani fără nicio vacanță, am publicat articole, am participat la congrese și alte manifestări profesionale etc. Dar, în august 1997 am putut să-mi susțin cu succes teza de doctorat.
Toate aceste realizări nu ar fi putut fi posibile dacă nu-mi aduceam familia de la Iași – soția și doi copii. Am avut și norocul întâlnirii cu profesorul David Deming, conducătorul meu de doctorat, care mi-a insuflat încredere și mi-a stimulat interesul pentru noul domeniu de cercetare.
Reporter – De ce S.U.A. și de ce Fulbright?
Imediat după 1989, lumea academică românească a intrat într-o frenezie lesne de înțeles: s-a dat drumul la concursurile de doctorat, care fuseseră blocate mulți de regimul comunist și au apărut primele posibilități de socializare în străinătate. Fulbright Fellowship este cea mai prestigioasă bursă acordată de Congresul SUA. Pentru că mulți Fulbrighteri români nu s-au mai întors în țară, Ceaușescu a interzis orice nouă competiție Fulbright în România de pe la mijlocul anilor 1970. Așa că vă puteți imagina emoția care m-a cuprins (împreună cu alți zeci de mii de doritori) atunci când, în vara anului 1992, Ambasada SUA de la București, împreună cu Academia Română, a anunțat primul concurs Fulbright în România post-revoluționară. Am trimis dosarul la Ambasadă și am avut marea fericire să devin primul român care a câștigat o bursă Fulbright post-comunistă într-o competițe în care – după cum am aflat mai târziu – concuraseră circa 26.000 de candidați.
Pe 13 iulie 1993 am plecat către Universitatea Oklahoma. Restul este istorie.
Reporter – Din educația primită în România (Universitatea din București, Facultatea de Geologie și Geofizică; Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad), ce credeți că v-a folosit cel mai mult în cariera profesională?
Rutina lucrului bine făcut, fie că era vorba de un extemporal, o teză, un examen sau un proiect de an. Mai târziu, acestei rutini i s-auadăugat altele, care, în final, mi-au desăvârșit profilul profesional.
Reporter – Câteva cuvinte despre activitatea dvs. profesională? Care sunt cele mai 2-3 importante realizări?
Nominalizarea la ENI Awards 2012, o competiție considerată echivalentul Premiului Nobel în geoștiințe; Inventarea, la University of Oklahoma, a unei metode de extragere a gazului natural din depozitele de hidrați gazoși; Primul român devenit full profesor de geologie din Statele Unite în februarie 2008.
Reporter – În acest context, subiectul inevitabil după ce se face o căutare a numelui dvs. pe internet: care mai este poziția dvs. în privința exploatării gazelor de șist?
Cititorii dumneavoastră cunosc, probabil, faptul că, în România, am fost cel mai constant susținător al explorării și (dacă este cazul) exploatării gazelor de șist prin foraj orizontal dirijat și fracturare hidraulică de mare volum. Am publicat, pe Contributors.ro, zeci de articole pe această temă, afirmând necesitatea oricărei țări, inclusiv a României, de a-și cunoaște eventualele resurse de gaze și țiței de șist. Am publicat prima carte în românește – Fracturarea hidraulică și gazele de șist. Între mit și realitate – am acordat interviuri în presă, la radio și TV, am participat la întâlniri cu cititorii etc. Adevărul dureros este că sonda de la Pungești nu a produs rezultatele așteptate. Climatul politico-agitatoric din România nu a contribuit deloc -ba, dimpotrivă, a descurajat investitorii – la săparea mai multor sonde de explorare.
După cum am scris de mai multe ori, secolul al XXI-lea a debutat sub semnul revoluției argilelor. Cel puțin în Statele Unite, această revoluție a marcat o schimbare de paradigmă tehnologică, economică, financiară, politică etc. Rămân în continuare același suporter constant al exploatării argilelor gazeifere și petrolifere și continuu studiile petrofizice de specialitate.
Reporter – Tot din punct de vedere profesional, opiniile dvs. privind schimbările climatice sunt foarte interesante și le exprimați fără echivoc. Cred că un scurt rezumat, actualizat, ar fi interesant pentru cititorii noștri.
Schimbările climatice sunt actualmente cel mai politizat subiect în majoritatea țărilor lumii. Ceea ce nu se spune clar este aceste schimbări nu au început ieri sau anul trecut, ci ele există de când există planeta. Ceea ce s-a schimbat este vocabularul politico-ecologist. Când apar fenomene meteorologice clasice (furtuni, secete, inundații etc.), politicienii și ecologiștii vorbesc, la unison, despre „încălzirea globală”. Dar când apar geruri record, viscole și căderi de zăpadă record, nu se mai folosește antonimul „răcire globală”, ci eufemisme de genul „vortex polar”, „furtuni siberiene” sau ”canadiene” etc.
Încălzirea globală este reală – la urma urmei, trăim într-o perioadă de interglaciație! Dar cheltuirea unor sume colosale pentru coborârea temperaturii globale cu 1 grad sau chiar mai puțin, înseamnă că o mare parte din problemele acute ale omenirii – foametea, lipsa apei potabile, SIDA, malaria etc.,- vor rămâne nerezolvate. Va trebui să alegem între a „salva planeta” (care o duce bine-mersi de 4,6 miliarde de ani!) și a salva oamenii din jurul nostru.
Reporter – Sunteți expus unui mediu de lucru internațional, cu studenți din toată lumea, cu contacte profesionale și culturale diverse. Cum se vede România în acest context?
Cu părere de rău, nu se vede chiar deloc.
Când lucram la University Of Oklahoma, în campusul Norman, se știa că Nadia Comăneci locuiește acolo cu soțul ei. Colegii și unii studenți mă întrebau curioși: Ei, cum e, te-ai întâlnit cu Nadia? Cu regret trebuie să spun că Nadia nu a dorit să se întâlnească cu mine sau cele 5-6 familii românești care locuiau în Norman, în ciuda eforturilor noastre de a o contacta și invita în mijlocul nostru.
La New York este și mai complicat din punct de vedere al vizibilității. Orașul, cu cele 168 de limbi înregistrate oficial la primărie, este adevăratul Turn Babel din Biblie. Trebuie să fii cu totul și cu totul extraordinar ca sa capeți vizibilitate.
Ca să închei, însă, optimist, există un român foarte cunoscut în America: Dracula, vampirul din Transilvania. Numai că foarte puțini știu cărei țări aparține Transilvania.
Reporter – Sunteți implicat, participați, în activitățile comunității de români din New York?
În perioada 2001-08, am locuit în Brooklyn, un oraș mai mare decât Bucureștiul (2,7 milioane locuitori). Aici, românii pot fi numărați pe degete. Orașul Queens are însă trei cartiere cu concentrații românești, care au permis funcționarea unor restaurante, magazine tradiționale, biserici, ziare. Obișnuiam ca, la sfârșit de săptămână, să mergem ocazional în Queens, la restaurante sau biserici românești. Dar nu am fost implicat în activitățile diasporei românești.
Din 2008, după mutarea în Pennsylvania, contactele cu românii din Queens au devenit sporadice.
Reporter – Scrieți de câțiva ani în limba română pentru diferite publicații online, ceea ce presupune un atașament special față de România și problemele ei. Cum se explică asta după atâția ani petrecuți „afară”?
Simplu: Limba română este limba în care visez (Mircea Eliade), nu am uitat niciodată de unde am plecat și unde sper să mă pot reîntoarce. Când am început să scriu on-line în România am făcut-o din exasperare: propaganda anti-gaze de șist era așa de dezlănțuită și așa de copleșitoare, încât minciuna manipulării plutea deasupra țării ca o imensă ciupercă atomică. Blogurile ziarelor și cele personale bubuiau de informații false, slogane anti-Chevron și anti-americane, chemări la proteste orașe sau comunale. Părea că întreaga țară a căzut pradă unui blestem, unei psihoze anti-fracturare. Mi-am dat seama că este obligația mea de om de știință, expert și cetățean român, să spun adevărul gol-goluț despre fracturarea hidraulică. Urmărind apoi primele comentarii la articolul ”Gasland sau puterea comunicării” mi-am dat seama că sunt și mulți concetățeni de bună credință, care nu vor să fie manipulați, dar, în același timp, nu au o sursă credibilă de informații și explicații. De aceea, am continuat să public, aproape săptămânal, noi episoade din saga gazelor de șist. Dacă acum, isteria anti-fracturare din România s-a stins, sper, definitiv, îmi place să cred că am contribuit, mai mult sau mai puțin, la „decesul” ei pașnic.
Reporter – Ce credeți că ar trebui să facă România pentru a beneficia mai mult de experiența profesională a diasporei?
Experții din diaspora trebuie atrași să se întoarcă, fie și pentru scurte perioade de timp, dacă nu definitiv. Cum trebuie atrași? Aceasta este o întrebare de 1.000.000 euro! Cred că ar trebui procedat de la caz la caz. Vă dau exemplul meu: În 2009, fosta mea Universitate din Iași, mi-a făcut o mare onoare, declarându-mă Profesor de Onoare. La ceremonia de acordare a distincției, rectorul Vasile Ișan a spus următoarele: Noi, aici, la Iași, am așteptat peste 50 de ani să vină americanii. Și, iată, acum, avem un american pe care îl facem Profesor de Onoare! Oare când va mai veni un alt american la universitatea noastră?
Am fost luat prin surprindere de această „declarație de dragoste” și, fără să ezit, m-am ridicat de pe scaun și am răspuns simplu: La anul, dacă mă invitați. Și în anul următor am petrecut un semestru sabatic la fosta mea facultate și universitate din Iași.
Opiniile exprimate aparțin integral prof. Constantin Crânganu
Surse foto:
http://newsdiaspora.ro/wp-content/uploads/2016/02/Constantin-2.jpg
