Merindări prin trecut: din gustările şcolarului ceauşist

0 0
Read Time:4 Minute, 44 Second

Text de Ilinca Stroe

Spania, unde mâncatul „eficient”, din mers, e puţin probabil să facă vreodată carieră fie şi printre cei mai businessy autohtoni, păstrează şi astăzi un cuvânt în care noi, românii, putem recunoaşte întrucâtva ritualul alimentar aferent: merendar.

Dacă, inspiraţi de cuvântul spaniol, ar fi să găsim pereche verbală substantivului românesc „merinde”, aceasta ar fi „a merinda”. Azi, merindează în Spania şcolarii, înainte de prânz şi din nou pe la 5 după-amiaza (de exemplu, un sandwich cu şuncă/salam şi caşcaval), pe când în România atemporală „merinde pentru drum” primeau Harap-Alb, Afin şi Dafin, Ileana Simziana et co, de le desfăceau şi le ingerau tacticos la ora popasului, preferabil sub un stejar sau chiparos bătrân.

Merendau, însă, în România foarte reală de-acum trei-patru decenii, pe care mulţi dintre dumneavoastră o veţi fi păstrat pe răboj, şi şcolarii noştri. Ce anume? O întrebare bună, pentru anii ceauşişti cu pricina. Vă propunem trei răspunsuri – şi tot atâtea incursiuni în acel timp, acel spaţiu, acea viaţă.

Prima „merindă” ne transportă în locul ideal pentru o priză la trecut: cartierul Rahova-Uranus, demolat aproape în întregime în ’83-’84, înlocuit cu Palatul Parlamentului (ex-Casa Poporului). Dacă erai şcolar şi învăţai la Şc. Gen. nr. 122, ieşeai înainte de prânz de la şcoală, treceai frumuşel, voioşel pe lângă mânăstirea Antim, o făceai prima la stânga şi, încadrându-te pe Calea Rahovei în sus, înspre Chirigiu, pe mâna dreaptă dădeai de Acel Loc: Simigeria.

Calea Rahovei, ]nspre simierie
Calea Rahovei, înspre simierie

Acolo era totdeauna cald şi mirosea a cocă coaptă. Acolo erau doar covrigi – cu mac şi sare, frust. Un spaţiu încăpător, tapetat impecabil şi complet cu plăci de faianţă albă. Realmente albă. Undeva, în dreapta, din cuptoarele harnice, cu hornuri, un personaj masculin cu salopetă şi bonetă albă scotea pe o paletă de lemn imensă (mai lată decât cele de dat zăpada) încărcătura rumenă şi o descărca dintr-o mişcare într-o cuvă generoasă de aceeaşi albeaţă faianţoasă, prinsă în rame matalice.

Iar de-acolo, dând curs cererii formulate c-un firicel de glas, cum are tot şcolarul care-a stat la coadă 10-15 minute în mirosul topitor, până să nască cuptorul din nou, tantile vânzătoare îţi vindeau covrigi. Dădeai firava (azi am spune „patetica”) monedă, 25 de bani, primeai covrigul. Fără brown bag ori şerveţel ori alte fineţuri sanitar-ecologice: din mână-n mână primeai covrigul. Şi-apoi, în fine, deliciosul „cranţţţ” nici prea abraziv, nici prea molatec. Ci tocmai potrivit.

Dacă, în schimb, erai elev la şcoala de muzică de pe Principatele Unite, simigeria fiind uşor prea departe, te prezentai în pauza mare la colţul de unde strada 11 Iunie se desface, spre dreaptă, în spatele bisericii Sf. Nicolae, într-o cvasi-alee, mai degrabă decât stradă propriu-zisă, către dependinţele din Dealul Mitropoliei: te prezentai, anume, la Langoşerie.

Acest mic locşor, întemeiat pe colţ, era exclusivist: clientul, fie mic sau mare, stătea afară, fie vară, fie iarnă. Căci înăuntru se întâmplau alambicuri, ezoterisme, vrăji: într-un oloi ca de popotă, fierbea ulei; înfricoşător fierbea; mirosul avertiza, atenţiona, impunea respect. Clienţii, afară, erau în afara oricărui pericol, la geamlâcul prevăzut c-o tejgheluţă vişinie, pe când expertele dinăuntru ţineau situaţia sub control cu încruntări convingătoare, ton cazon şi o spumieră unsă cu toate alifiile, în mână fermă.

Livrate via spumieră pe serveţele rapid îmbibate de grăsime precum batistele doamnelor cu suflet de lacrimi romantice – „Crizantema de aur”, anyone? – livrate, zic, în mâinile pofticioase ale şcolarilor-muzicieni, aterizau aburindele minuni numite: gogoaşă cu gem doi lei cincizeci şi, respectiv, dacă erai cu dare de mână, langoş cu brânză trei lei. Conferite, în schimbul modicelor sume, de către pomenitele experte în halate albe cu imprimeuri oleaginoase: tantile vânzătoare – aceste adevărate instituţii ale copilăriei comunismului târziu. Care erau severe („spune!”), dar şi drepte („poftim!”).

Dacă, mai năzuros, preferai să te dispensezi de serviciile sus-numitelor instiţutii umane, mai mergeai cale de 40 de metri şi, traversând regulamentar intersecţia lui 11 Iunie cu Regina Maria de azi (George Coşbucul de odinioară) descindeai într-un cu totul alt loc: drăguţa şi cocheţica de Cofetărie.

Aici, nici vorbă de bruftuieli milităroase sau de alb spitalicesc. Aici, spaţiul căpăta nuanţări, rafinament, subtilităţi. Vitrine de sticlă, rafturi brun închis pe care tronau fondante de-o senectute dinozaurică (erau sau nu erau de ghips? – that is the question), vânzătoare care alunecau silenţios pe tălpi, încoace şi-ncolo, după dulcile solicitări. Aici, pe scurt, s-ar fi putut perfect de bine inventa bancul cu tortuleţul de morcovei al cârcotaşului Iepuraş şi-al multrăbdătoarelor cofetărese.

De-aici, totuşi, şcolarul chibzuit alegea nu neapărat Mascote sau Amandine, dar nici chiar Cartofi (de ciocolată); ci prăjitura Corina. O opţiune pragmatică şi agreabilă în valoare de „doi lei douăşcinci”, prăjitura Corina prezenta două versiuni: pe cea verde-brotăcel şi pe cea galben-pai. Ambele, cu glazură şi un moţ de margarină minion, dar cu zvâc şi cu statement, în orice caz desăvârşit asortat cu restul constructului – totul, absolut con-ve-na-bil. Îndeosebi crema margarinoasă, adăstând vreme îndelungată pe cerul gurii, făcea din achiziţionarea prăjiturii Corina o investiţie alimentară temeinică, pe termen lung. Cel puţin până la ora la care bunica îţi punea prânzul în faţă, dacă nu şi după, erai satul…

Aşa, deci, cu merindarea în vremea şcolarului ceauşist. Iar dacă prăjitura Corina şi opulentul langoş sunt azi defuncte, covrigul dăinuieşte! Încât e greu să nu te-ntrebi: ce, oare, din absconsa lui semnificaţie s-a lipit de ethosul nostru românesc ca marca de scrisoare?

Sursă foto:

Alex Gâlmeanu <http://www.muzeuldefotografie.ro/2016/01/cum-arata-cartierul-uranus-antim-rahova-inainte-sa-fie-demolat-de-ceausescu/>

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *