De ce diaspora ascultă manele? -

Read Time:6 Minute, 53 Second

Text scris de Emil Călinescu

Înainte de a răspunde la întrebarea din titlu, fac 3 precizări scurte:

Când mă refer la diaspora, mă refer strict la ţările occidentale. Republica Moldova are o situaţie distinctă, pe care nu o discut aici. Ţările la care mă refer sunt, în principal, Italia, Spania, Franţa şi SUA, însă nu exclud micile comunităţi din alte ţări europene, de exemplu Germania ori Anglia.
Statisticile pe care mă bazez sunt neoficiale: majoritatea localurilor româneşti din aceste ţări pun ŞI manele, la fel stând treaba şi în cluburile deţinute de români.
Acest articol nu se doreşte a fi o jignire pentru nimeni şi nu doresc a subaprecia pe nimeni. Din acest motiv fac din start precizarea că şi eu sunt ascultător de manele, poate din acest motiv am studiat mai atent fenomenul.

Aşadar, de ce diaspora ascultă manele? (argumentele vor fi prezentate în ordinea importanţei)

Maneliştii sunt singurii care şi-au asumat acest public.

Puteţi spune repede măcar o melodie a vreunui alt gen muzical care să se adreseze în mod direct locuitorilor din diaspora? Măcar un cântăreţ, rătăcit, care să facă măcar o melodie despre românii din Spania, Italia ori Franţa? Va pot da zeci de exemple de manele care abordează acest subiect. Şi nu peiorativ. Străinătatea e mai amară ca moartea este nu doar un vers dintr-o manea, dar şi un gând care a trecut prin capul multor români plecați din țară.

În plus, îmi puteţi spune câţi cântăreţi nemanelisti au cântat în străinătate? Eu ştiu doar de Delia dintre cântăreţii la modă în ultima vreme. În rest, cam pauză.

În cazul maneliştilor, cam toţi au concerte şi-n ţară şi p-afară. Nu vorbesc doar de vedetele Salam, Adrian ori Vali Vijelie. Nu, în cazul maneliştilor chiar şi manelişti mai puţin cunoscuţi, gen Cristi Dules, concertează afară. Nu întâmplător l-am dat pe ultimul ca exemplu, afişe cu el văzând în 2014 în Frankfurt, acesta urmând să concerteze într-un club de acolo. Şi nu, Cristi Dules nu este deloc văzut ca un manelist de top.

Manelele se cânta la fel de bine în cârciumi şi în cluburi

Ce există româneşti p-afară? Păi întâi şi întâi cârciumi (restaurante) şi cluburi, restaurantele fiind mai numeroase. Vedeţi vreodată formația Paraziţii ori formaţia Holograf cântând în vreun restaurant? Maneliştii cântă în mod natural în restaurant. Deci se potrivesc perfect în peisaj.

Refuză, însă, cântatul în cluburi? Nicidecum. Delia are success şi-n cluburile de afară, având la un moment dat, prin 2014 parcă, un concert şi-ntr-un club exclusivist din Saint Tropez (să va zic un paradox: Saint Tropez este una dintre cele mai ascultate MANELE ale lui Florin Salam; asta aşa, ca fapt divers).

Majoritatea românilor plecaţi afară nu sunt intelectualii

Fără să desconsider muncile câmpului ori muncile în construcţii, trebuie să recunoaştem acest adevăr. Sunt şi români cu studii superioare plecaţi, mulţi medici (şi-s foarte apreciaţi), dar nu ei formează majoritatea. Majoritatea este formată din muncitori, calificaţi ori necalificaţi. Să ne uităm şi la zonele de unde provin aceştia: multe zone sărace din România, rămase nepopulate. Acolo, în zonele sărace, credeţi că se ascultă altceva?

Au plecat din România atunci când manelele erau la modă

Acum, în 2016, maneaua pare demodată în Bucureşti ori chiar în Cluj. Totuşi, oamenii au început să plece de prin 2000. În 2004 maneaua era încă la modă. Recitiţi punctele anterioare şi vedeţi de de oamenii aceștia au continuat să asculte manele. E drept, în cazul multora, maneaua nu era ceva necunoscut, dimpotrivă.

Majoritatea dictează ritmul

Este o vorba în cazul nunţilor, preluată cuvânt cu cuvânt de către manelişti: cine dă banii, comandă muzică. În acest caz, majoritatea comandă muzică.

Dacă într-un restaurant românesc cântă seară un manelist, ai fix 2 variante: fie te duci acolo, suportându-l, fie stai acasă. Cumva, oamenii, inclusiv cei care respingeau iniţial maneaua, au început să meargă acolo. Şi se pare că nu le-a displăcut ce-au auzit.

Iar din relatările unui amic, restaurantele cu lăutari din Spania ori Germania sunt superioare celor din România dintr-un singur mare motiv: în Spania toţi oamenii de la mese sunt egali, toţi sunt mai uniţi; în România sunt 2-3 mafioţi (interlopi) care dau dedicaţii şi se dau mari în faţa celorlalţi. Citez în continuare din acest amic: fiind alt public, este şi altă muzică. Dacă e unul cu bani, care dă 1000 de euro să audă de duşmani, de duşmani va cânta şi manelistul. Dacă toţi, dar absolut toţi din sală vor să audă ceva de supărare şi de cât de grea este străinătatea, fix asta se va auzi.

Acum puneţi-vă în pielea unui intelectual român plecat afară. El vrea să socializeze cu nişte români de-ai lui. Se duce în singurul local românesc din oraş şi aude că acolo va concerta Adrian (puteţi înlocui cu oricare alt manelist). Se duce şi în loc să audă non-stop de bani şi de duşmani, va auzi tot felul de melodii de dragoste, despre viaţa grea în străinătate, despre cât de grea e munca printre străini, despre cât de singur te simţi acolo. Nu credeţi că-şi va schimba părerea despre manele?

Mulţi patroni de restaurant sunt manelişti

Nu sunt rasist, nu voi spune că mulţi rromi şi-au deschis restaurant în străinătate, pentru că nu ştiu sigur că este aşa. Ştiu sigur, însă, că cei care au deschis restaurante acolo sunt cei care au plecat iniţial la muncă fizică, deloc intelectuală, care au strâns ceva bani şi care au investit. Or dicta clienţii, că-s stăpâni, dar şi patronul are un cuvânt de spus, nu?

Vedeţi vreun medic deschizându-şi cârciumă? Eu nu ştiu astfel de exemple. Ştiu însă mulţi foşti chelneri care, lucrând în domeniu, şi-au strâns bani pentru a-şi deschide propriul local.

În străinătate nu există ruşinea de a fi manelist

Vă povestesc 2 faze elocvente pentru acest punct:

S-a dus o amică în Spania, cu Erasmus. A stat în camera cu o localnică. Ea îi spusese că e mare fană Florin Salam, ştiindu-i multe melodii. Pe lângă Salam, tipa ascultă şi rock. Mult rock. Salam era ceva exotic, ceva care o fascina, văzând totul din exterior. Fosta mea colegă era şocată cum un rocker poate ascultă manele. Nu era şocată că cineva ascultă Florin Salam, asta era ceva cu care se obişnuise, ci era şocată cum o persoană care ascultă rock poate să asculte şi Salam.
Cunosc foarte multe persoane care în liceu ascultau manele şi în facultate s-au lăsat din cauza reacţiilor celor din jur. E valabil în special la cei din provincie. La mine în oraş asta se ascultă, aici, la Bucureşti, e altceva. Gândiţi-vă că ei nu mai ascultă manele nu că nu le-ar plăcea, ci pentru că anturajul lor este altul. Dacă nimeni nu merge la cântărea lui Salam, ci toată lumea merge la concertul Vunk, e clar: ei trebuie să meargă la Vunk pentru a rămâne în gaşcă. În străinătate e diferit. De fapt, e cumva invers: cine nu ascultă manele e, cumva, exclus. Nu direct, ci indirect (vrei să socializezi cu românii? asta e, în cârciumă românească se ascultă manele).

Acum, înainte de a da cu pietre, ar trebui să vă puneţi, la modul sincer, următoarea întrebare: dacă aţi trăi în străinătate, nu-i aşa că aţi începe dacă nu să ascultaţi în mod constant, măcar să tolerați manelele? Nu ştiu cum sunteţi voi, dar personal mi s-ar părea o atitudine complet anti-socială să refuzaţi să mergeţi în local românesc din cauza că acolo se pun manele. Iar anti-socială este cel mai blând cuvânt pe care l-am găsit.

În final, trebuie să mă prezint: Emil Călinescu mă numesc, deţinător a 7 bloguri. Printre ele, blogul personal EmilCalinescu.eu, blogul de filme Cinemil.ro, blogul politic Politicalinescu.ro şi blogul de teatru, lansat pe 27 martie, LaTeatru.Eu. Vă aştept cu drag pe oricare dintre ele. În plus, nu mi-e ruşine să recunosc că sunt ascultător de manele. Dacă mâine aş pleca în străinătate, din acest punct de vedere nu aş avea probleme de adaptare. Salutări ROMÂNEŞTI tuturor!

Notă

Opiniile exprimate și responsabilitatea aparțin integral autorului.