0
0
Text scris de Emil Călinescu
Scriam, tot aici, într-un articol precedent, despre absurditatea numirii lui George Maior ca ambasador în SUA. Tema acelui articol era încrederea românilor în occidentali. Noi, românii, nu avem nicio problemă în a ne da secretele pe mâna americanilor.
Acum, o noua știre, legată tot de o ambasadă importantă: Dan Mihalache a fost propus ambasador în Marea Britanie.
Fără să imi contrazic articolul precedent, constat că de fapt, problema este una generalizată în România.
Problema românilor este că nu sunt interesați cine este ambasador într-o țară (deși, având în vedere că pe acolo există comunități de români, ambasadorul ar trebui să intereseze măcar comunitatea românească), iar politicienii văd în aceste funcții unele strict politice. Criteriile pentru care un om e trimis ambasador sunt diverse, unele hilare, dar niciunul dintre ele nu are legatură cu pregătirea persoanei în cauză.
De George Maior ai vrut să scapi, pentru că voiai șef nou la SRI, așa că l-ai pedepsit trimițându-l ambasador în SUA. De Mihalache voiai să scapi, după nenumăratele gafe, așa că l-ai pedepsit trimițându-l ambasador în Anglia. În Germania avem ambasador un ziarist: Emil Hurezeanu. Om inteligent, cunoscător de politică externă, dar ziarist. Toată viața ziarist, niciodată diplomat. Nu demult, Constantin Simirad, un important politician din Iași (a fost atât primar, cât și președinte al CJ), fusese numit ambasador în Cuba. În acest caz, funcția era o răsplătire și nu o pedeapsă.
Exemple cu siguranță se mai găsesc, eu v-am vorbit de cele mai notorii dintre ele.
Problema mea este alta: meseria de ambasador, de diplomat, la modul general, este batjocorită. Dacă nu știați, regula nescrisă la ambasadori este să nu stea prea mult într-o țară. Deci azi ești ambasador în Spania, mâine poți fi revocat (la ei exprimarea este RECHEMAT) și trimis ambasador în Italia. Ori în Japonia.
Sunt oameni care lucrează că diplomați ani de zile, unii sunt aproape de pensie. Oamenii aceștia, deși merită, nu primesc șansa să fie, măcar 1 an, ambasadori în SUA ori Anglia. Ori măcar în Cuba (că-i soare, că-i frumos, că acum avem posibilitatea unor schimburi comerciale cu aceasta țară). Nu, nu au șansa, pentru că acolo posturile sunt rezervate unor oameni care n-au legătură cu această meserie.
Ce îl recomandă pe Mihalache pentru postul de ambasador în Anglia? Mai nimic. Ce riscă un președinte care face astfel de numiri? Același lucru: tot nimic. Românii din România nu-s interesați cine e ambasador, iar cei din țara în cauză, aici Anglia, nu au nicio reacție. Nu sunt uniți, nu sunt organizați, nu au o voce unitară.
Am văzut critici atunci când Lazăr Comănescu a fost numit Ministru de Externe. Nu-l cunosc pe acest domn, nu am discutat niciodată cu domnia sa. Știu însă, că este de diplomat de carieră și că, dacă ar fi să spun un ministru technocrat bine ales, pe el l-aș nominaliza prima oară. Iar faptul că nu se vede nu este neapărat un lucru rău: un diplomat nu trebuie să fie vizibil, chiar dacă, indirect, ar trebui să-l tragă de mânecă pe Iohannis atunci când face numiri de genul pe la ambasade.
Vorbim de politizarea educației, de politizarea instituțiilor, cu care avem contact zi de zi, dar de politizarea corpului diplomatic nu vorbește nimeni? Numai mie mi se par grave astfel de numiri?
Dacă ar fi să transmit un mesaj politicienilor români, cu Iohannis în frunte, acesta ar fi: nu mai batjocoriți meseria de ambasador. Iar românilor din străinătate le transmit să fie atenți la aceste numiri și să ia atitudine atunci când numirea li se pare absurdă. Sper, totuși, că nu există persoane care să laude numirea lui Mihalache la Londra.
În final, trebuie să mă prezint: Emil Călinescu mă numesc, deţinător a 7 bloguri. Printre ele, blogul personal EmilCalinescu.eu, blogul de filme Cinemil.ro, blogul politic Politicalinescu.ro şi blogul de teatru, lansat pe 27 martie, LaTeatru.Eu. Vă aştept cu drag pe oricare dintre ele. Salutări ROMÂNEŞTI tuturor!
