Articol scris de Anca Mizumschi
Mi se pare greu să înțeleg și mai ales să accept războiul stârnit în media de melodia celor de la trupa Taxi. În viziunea mea, această melodie a fost compusă ca un protest împotriva ideii de politizare a Catedralei Neamului, și nu a catedralei în sine, un protest la adresa BOR, instituție condusă de preafericiți care circulă abuziv cu girofar și au nevoie de clădiri cu 12 lifturi. Biserica Ortodoxă Română este doar o altă instituție, de cele mai multe ori coruptă, a unui stat român obosit de câte instituții corupte are și nu cred că biserica reprezintă credința oamenilor din România în esența ei.

Faptul că s-a produs această scindare între credință și biserică, ca instituție, nu e vina celor de la trupa Taxi, ci doar a Bisericii Ortodoxe Române, sau cel puțin a conducerii ei. Dincolo de asta, ceea ce mi se pare într-adevăr de neacceptat este modul în care sunt judecați cei care au făcut parte din videoclip. Poate sunt bogați sau săraci, faimoși sau nu, poate au crezut că fac bine, poate au greșit. Nu are importanță! Important este doar faptul că este dreptul lor să spună ceea ce spun, fără să fie linșați mediatic pentru asta.
Este foarte important ca atunci când cineva spune ceea ce gândește să nu fie jignit în mod nedrept, pentru că respectul pentru tine începe cu respectul pe care îl arăți celorlalți
Dincolo însă de atitudinea față de un cântec sau un videoclip rămâne senzația că există o uriașă frustrare și tensiune în noi toți, iar clipul celor de la Taxi a fost doar un motiv minor de a naște o reacție disproporționată care ascunde de fapt altceva… ascunde o radicalizare fără precedent. Și nu aș scrie lucrul asta dacă nu mi s-a părea extrem de grav.
Uitându-mă la campania electorală din SUA am văzut că în emisiunile de știri apar cuvintele nazism și socialist cu o frecvență care nu a existat niciodată în ultimii 25 de ani, dacă au fost rostite vreodată atât de serios într-o campanie electorală americană până acum. Ambele curente politice pe teritoriul unui stat care nu a avut nici nazismul și nici socialismul ca politică de stat! Acum câțiva ani aveam senzația că omenirea se îndreaptă într-o direcție greșită, dar acum sunt singură că stăm pe un butoi de pulbere într-o lume în care nimeni nu mai e în siguranță și suntem toți interconectați.
Cred că ar fi mai aproape de realitatea noastră imediată dacă am recunoaște că furia noastră cea de toate zilele este datorată multor ani de confuzie , de sărăcie, de frustrare și de lipsă de orizont și să nu mai dăm vina pe cei de la trupa Taxi sau pe cei din clipul lor. Ceea ce au făcut, nu atacă în niciun fel simbolurile legate de „neam” sau „ortodoxie”, este absurd să vedem clipul așa. Radicalizarea noastră vine din altă parte și e periculoasă atunci când nu suntem conștienți de ea, pentru că nu lasă loc dialog celor plini de bun simț și înțelepciune, ci doar violenței ambelor extreme care nu fac altceva decât să distrugă un echilibru deja atât de precar.
Surse foto:
http://www.vremeanoua.ro/vremea-photo/uploads/646x404_20447800.jpg
http://www.defileul-lapusului.ro/img_proc/BisericadelemndinRogoz-monumentUNESCO1200.jpg