0
0
Articol scris de Claudiu Năstase
Anvers este un mare oraș din Belgia, aflat în provincia Flandra. Recunoscut ca unul dintre cele mai importante porturi europene, cât și ca un centru al industriei diamantelor, orașul impresionează și din punct de vedere turistic și cultural.
Ca punct de legătură între celelalte orașe și Anvers, gara reprezintă cel mai apropiat obiectiv. Este o clădire foarte mare, cred că mergi mai bine de 300 de metri de la un capăt la celălalt al ei. Este dispusă pe patru niveluri, iar intrarea principală are o arhitectură deosebită. Am cercetat aproape toată gara, observând frecvența cu care circulă trenurile, cât și oamenii care se găsesc aici. Sună oarecum ciudat să vizitezi o gară ca obiectiv turistic. Impresia pe care mi-o face este puternică. Ca român, am tendința de a asocia gara cu prezența păturii de jos a societății, pe când aici, umblând la fiecare etaj, nu am reușit să zăresc vreun cerșetor. De la gările în care se vând covrigi, specialități orientale și băuturi la dozator, cu taximetriști care vânează călători grăbiți, care să le accepte condițiile, am ajuns aici, unde se află vitrine cu diamante. Cu toate că există și în țara noastră gări monumente, dar care din păcate nu se bucură de o bună întreținere și valorificare. Un asemenea caz am văzut când mă aflam în fața gării din Arad , poate cea mai frumoasă clădire de acest tip de la noi.
În dreapta gării se află o mare grădină zoologică. Am luat-o însă la stânga, pe o stradă mare, care duce până în centrul orașului. Am observat că foarte mulți aleg să se deplaseze cu bicicleta, ceea ce face ca traficul rutier să fie mai puțin intens. Anvers, oraș din Belgia, țară asemănată de mulți cu Franța, aduce mult mai bine cu Olanda, țara de la nord. Trecând printre oameni, se poate simți o anumită dezinvoltură, iar la Bruxelles mă aștept să întâlnesc un aer ceva mai sobru, franțuzesc.
Printre obiectivele de vizitat se numără centrul orașului, cu piața centrală, împrejmuită de clădiri în stil baroc și o fântână care îl ilustrează pe eroul local, Brabo, despre care se spune că a eliberat orașul de sub tirania unui uriaș, căruia i-a tăiat mâna și a aruncat-o în râul Scheldt. Catedrala se poate vizita în schimbul unei sume destul de mici. Trebuie să menționez că aici viața este destul de scumpă, prețurile depășindu-le chiar și pe cele pe care le întâlnisem în Anglia. Însă, în ambele țări, intrările în obiective precum muzee sau catedrale sunt la sume acceptabile, ceea ce este o politică destul de bine intenționată. Mai mult, la unele dintre acestea, intrarea este gratuită, iar exponatele și prezentările pe care le poți vedea acolo sunt de cea mai bună calitate. Catedrala este impunătoare, realizată în stil gotic, ca majoritatea bisericilor romano – catolice, cu toate elementele care trebuie să existe înăuntru, precum scaunele, vitraliile, amvonul sau orga. Nu este ceva inedit pentru un călător din România, pentru că am avut ocazia să vizitez primăvara trecută o catedrală asemănătoare la Alba Iulia, despre care n-aș spune că se lasă cu mult mai prejos față de aceasta. Catedrala din Anvers a rămas neterminată, lucru vizibil din faptul că cele două turnuri din față sunt inegale. Elementul de excepție din interiorul său constă în mâna marelui pictor flamand Rubens, care a trăit în acest oraș și care a îmbogățit catedrala cu câteva din creațiile sale.
Am mai vizitat castelul din Anvers, despre care nu pot spune că impresionează și am mai fost într-un muzeu al ciocolatei, care se concentra destul de puțin pe istoricul acesteia în Belgia, o țară recunoscută în acest sens, însă au fost multe aspecte plăcute și haioase, unde am putut vedea tot felul de obiecte confecționate doar din ciocolată.
Am avut parte și de un episod pe care cred că îl voi povesti amuzat în mai multe rânduri de acum încolo. Eram într-un magazin, unde am zărit un bărbat, undeva pe la 40-50 de ani trebuie să fi avut, care purta ciorapi de damă și pantofi cu toc. L-au observat și celelalte persoane care mă însoțeau, tot de naționalitate română ca și mine. Ne uitam când la acea apariție insolită pe tocuri, când unii la alții, rânjind discret, precum acei oameni care atunci când bârfesc, se arată grijulii încât să nu fie observați de subiectul discuției. Mai surprinzător pentru noi decât să vezi un bărbat îmbrăcat ca o femeie, care era chiar solid, cu părul cărunt, încât doar vestimentația anormală genului său îl scotea din tipar, era faptul că nu mai erau persoane în acel magazin, destul de populat de altfel, care să își dea coate sau să se holbeze cu mirare la ciudățenia din fața lor. Toți ceilalți spectatori păreau că își văd de treabă. Nu voi susține vreodată o asemenea apariție, ba chiar mă simțeam bucuros în acel moment că trăiesc într-o țară cu anumite dogme, ultrareligioasă pe alocuri, și despre care cred sau mai bine zis, sper, că nu va prelua și asemenea modele occidentale. Totuși, s-ar putea desprinde după această întâmplare și o părere contradictorie. Episodul de ieri ar putea fi privit și din altă perspectivă, ca o lecție dată de o societate mult mai așezată ca a noastră. Punem întotdeauna decalajul existent între noi și alții pe seama unor motive ce privesc banii, istoria, politica, neșansa, dar de puține ori ne gândim că poate și obiceiurile noastre și atenția cu care îi privim pe cei din jur pot fi neajunsuri la fel de mari precum celelalte.
