Cultură

Misterele Lumii Vechi. Tracii în istorie

Articol scris de Rareș-Antoniu Metehoiu

TROIA – CETATE TRACICĂ?

De-a lungul istoriei vechi, imperii s-au născut, s-au dezvoltat și-au pierit dând naștere altor popoare ce au avut aceeași soartă. Un lucru e cert însă: influența culturală cât și cea religioasă au avut un impact puternic asupra lor. Antici filozofi și poeți precum Herodot, Homer, Xenofon, Diodor din Sicilia, Iordanes au descris, în operele lor de referință, contopirea culturii și a credințelor acestor popoare dar și rezultatul neașteptat survenit în urma acestor influențe. În unele situații, părerile sunt oarecum contradictorii însă acest lucru nu dizolvă misterele și legendele popoarelor antichității.

Legenda cetății Troiei și a războiului Troian izbucnit datorită răpirii Elenei, soția regelui Spartei, Menelaus, de către Paris, prințul Troiei, cât și monumentalele cântări ale lui Homer, Iliada și Odiseea, dedicate acestui conflict, reprezintă o importantă sursă de inspirație. Dar care sunt de fapt originile Troiei?

În anul 1870, cetățeanul rus de origine germană, Heinrich Schliemann, autodidact de geniu, negustor și mare admirator al lui Homer, pornește săpături care au scos la lumină, pe dealul Hissarlik (Dealul Deșertăciunilor), în apropierea strâmtorii Bosforului, pe malul asiatic, ruinele străvechii cetăți Troia cucerită, după un asediu de zece ani, de către grecii ahei ai lui Agamemnon.

Heinrich Schliemann
Heinrich Schliemann

Heinrich Schliemann, nefiind arheolog, pornește săpăturile, plin de frenezie și entuziasm, în dealul Hissarlik, căutând cu nerăbdare ruinele cetății pe care o credea ca fiind Troia. Lipsa de experiență duce la înlăturarea urmelor romane, elenistice sau grecești din epoca clasică, aflate aproape de suprafața solului. După săparea unui șanț care străbate dealul Hissarlik de la nord la sud, ajuns la o adâncime de 10 metri, observă urmele unui uriaș incendiu, ajungând la concluzia că acest strat aparține vechii cetăți. Avansarea săpăturilor au scos la iveală vestigii care necesitau integrarea în alte structuri. Interpretarea săpăturilor devenind tot mai complicată, Schilemann apelează, în anul 1882, la arhitectul Wilhelm Dörpfield, acesta fiind tot un nespecialist, însă acesta lucrase la săpăturile arheologice din Grecia, la Olimpia. Colaborarea lor este întreruptă în anul 1890 când Heinrich Schliemann moare, însă Dörpfield continuă săpăturile în decursul a altor două campanii, în anii 1893 și 1894, acesta formulând clasica explicație ce privește straturile de vestigii ale Troiei, publicate în 1902, în lucrarea Troja und Ilion. El distinge la Troia nouă straturi de suprafață pe care le numerotează cu cifre latine, de la suprafață (stratul I), la cel mai profund strat (stratul IX). Rezultatele celor doi mai sus menționați sunt verificate de o echipă de arheologi americani sub conducerea lui C. W. Blegen, de la Universitatea din Cincinnati care, între anii 1932 – 1938, reiau săpăturile.. Rezultatele la care au ajuns confirmă cele stabilite de H. Schliemann și W. Dörpfield, iar savanții americani mențin cele nouă straturi stabilite de săpăturile anterioare, însă le divid în substraturi, astfel ajungându-se la un total de 46 de straturi numerotate și indicate cu cifre romane la care se adaugă cifre arabe și litere latine minuscule.

Conform cercetărilor făcute de savanții americani se stabilește că prima cetate a Troiei (Troia I) datează în jurul anilor 2600 î. d. H Această dată a putut fi stabilită datorită unui fragment aflat într-o mobilă egipteană ce purta sigiliul faraonului Sahure din Dinastia a V-a cca. (2563 – 2423 î. d. H). Conform acestui fragment, Troia I măsura un diametru de 90 de metri, cu ziduri și porți modeste, ceramica nefiind fabricată cu ajutorul roții olarului iar cuptorul pentru ceramică nu era utilizat.

Ruinele Troiei I constituie cel mai compact complex al civilizației bronzului timpuriu. Reprezintă mărturiile unei civilizații ale cărei vestigii au fost identificate în tot vestul anatolian, în Peninsula Balcanică, mai precis în Tracia, Macedonia, dar și insulele locuite de traci, adică Lesbos, Lemnos, Samothrace. Troia I a fost mistuită de un mare incendiu provocat de inamicii cuceritori.

În mileniul III î. d. H, deci cu peste 1000 de ani înainte de Troia regelui Priam al Troiei, pomenită de Homer, pe ruinele cetății Troia I se construiește o cetate puternic fortificată (Troia II) înlăuntrul căreia H. Schliemann găsește o colecție magnifică de bijuterii, cetate care la rândul ei sfârșește în urma unui puternic incendiu despre care se presupune c-ar fi fost provocat de cuceritorii ei.

Cea mai strălucitoare așezare descoperită în dealul de la Hissarlik este Troia VI, o vastă construcție miceniană cu fortificații gigantice. Această cetate a fost doborâtă de un puternic cutremur.

Conform informațiilor și datelor oferite de celor doi arheologi americani, Troia istorică, cea cântată în poemele homerice, ar putea fi Troia VIIa.  Aici a fost găsită ceramică miceniană tardivă, atribuită secolelor al XV-lea și al XIX-lea. Și cetatea Troia VIIa sfârșește în urma unui puternic incendiu probabil aprins de către invadatorii micenieni, adică aheii lui Agamemnon pomeniți în Iliada.

În condițiile în care Troia VI corespunde intervalului 1900-1240 î. d. H, de altfel acest interval de timp reprezentând o epocă înfloritoare pentru această cetate,  informațiile duc la ipoteza că Troia VIIa, care a existat din sec. XIII î. d. H până în sec. XII, era o cetate mult mai modestă.

După distrugerea și dispariția cetății Troia VIIa, zidurile sunt reconstruite însă mult mai scunde iar clădirile întinzându-se pe o suprafață mult mai mică, rezultatul dând naștere cetății Troia VIIb1. Se presupune că aceasta a fost nimicită, pe la mijlocul secolului al XII-lea î. d. H de un popor venit din Balcani, poate poporul trac. Rezultatele distrugerii acesteia le reprezintă construirea cetății Troia VIIb2, o așezare măruntă, părăsita spre anul 1100 î. d. H Abia în secolul al VIII-lea î.e.n se stabilesc grecii eolieni, cei care au construit cetatea numită Troia VIIIa.

TROIA LUI HOMER

Conform descrierii făcute de Homer în Iliada, Troia este doar o cetate cu fortificație puternică, porți maiestuase, străji, acropola și templele sale, imagine ce nu corespunde absolut deloc cu ruinele cetății Troia VIIa descoperite la Hissarlik.

Ruinele cetății Troiei
Ruinele cetății Troiei

Deși Iliada nu este o carte de istorie, autorul descrie, în mod poetic, un nucleu istoric real: războiul Troian. În ceea ce privește acest conflict de cucerire a Troiei, se poate afirma că strălucita cetate Troia VI a fost distrusă de un puternic cutremur de pământ, iar Troia VIIa, Troia istorică, a fost arsă datorită unui incendiu provocat de cuceritorii săi. Totuși, locuitorii săi au rămas construind o nouă cetate, Troia VIIb1, aceasta fiind la rândul său cucerită de popoare străine ce au creat Troiab2.

Este foarte posibil ca Troia, oraș ce stăpânea strâmtorile ce domină intrarea în Marea Neagră și Marea Egee, să fi fost un important exportator de textile, aur, grâne către lumea miceniană a aheilor,  acest detaliu dând naștere ipotezei introducerii calului troian pentru a fi cucerită.

După calculele istoricilor greci, cucerirea Troiei ar fi avut loc între 1334 și 1335 î. d. H, iar Erathostene (cca. 276 – 195 î. d. H), în urma unui calcul întemeiat pe generații, a stabilit data de 1184 î. d. H, după un asediu de 10 ani.

Putem recunoaște faptul că Iliada lui Homer descrie realități istorice și, în primul rând, popoare, oameni, locuri și evenimente ce apar menționate și în alte texte.

IMPERIUL HITIT ȘI TROIA

 În mileniul II î. d. H, în Asia mică, răsărea un mare imperiu cu capitala la Hattusa (Boghazkoy – astăzi Boğazkale): imperiul Hitit. Popor prădalnic, hitiții au organizat multe expediții de cucerire și jaf în toate țările din apropierea Anatoliei, aceștia, sub domnia regelui Mursili I (1620-1590 î. d. H.) fiind aproape de reușita cuceririi Babilonului și a numeroaselor regate din Siria, înfruntând, într-un final, Egiptul faraonic. În Asia Mică, reușind supunerea tuturor popoarelor întemeietoare de state, este de neconceput ca Troia, cetate situată într-o poziție strategică, ce domina comerțul dintre Marea Neagră și Marea Mediterană, să nu fi căzut pradă invaziilor hitite ce se desfășurau anual. Imperiul Hitit era un stat federativ dar provinciile care îl formau aveau datoria să plătească tributul anual regelui din Hattusas și să participe militar la expedițiile de jaf și cucerire ale hitiților. Ținând cont de uriașa putere economică a Troiei și de marea putere militară hitită, nu se poate afirma că Troia ar fi putut scăpa fără să fie supusă de hitiții care aveau în stăpânire întreaga Anatolie, cu atât mai mult cu cât armata cetății Troia nu ar fi putut confrunta forța militară a imperiului hitit și a nestăpânitei sale pofte de cucerire.

Grecii aheeni, cuceritorii Troiei, sunt menționați în textele hitite, conform orientalistului elvețian Emil Orcitirix Gustav Forrer.

Pe coastele apusene ale Asiei Mici, grecii micenieni au întemeiat un stat amintit în textele hitite sub numele de Ahhiyawā sau Ahhiyā, denumire apărută pentru prima dată în timpul domniei regelui Suppiluliuma I (1380 – 1346 î. d. H), existând posibilitatea ca acesta să fi fost căsătorit cu o principesă aheeană. Analele regelui Mursili II (1345 – 1315 î. d. H) scot la suprafață conexiuni dintre regatul Ahhiyawā și cetatea Millawanda (sau Milawata), cea din urmă fiind identificată de unii hititologi ca fiind marea colonie ioniană, Milet. Acest rege hitit vrea să se vindece de o boală cerând ajutorul unui zeu din ținutul Lazpa, acesta fiind identificat cu Lesbos. Dar, conform unei scrisori regale, orașul Millawanda era așezat pe coastele mării. Aceleași texte hitite scot la lumină faptul că fratele regelui din Ahhiyawā, care era prieten al regelui hitit, învățase conducerea cailor și controlarea carelor de luptă la Hattusa. Această țară, Ahhiyawā, era una maritimă, corăbiile sale ajungând în Cipru și Siria, însă nu era supusă hitiților, ci doar aliată.

De la dispariția acestei puteri maritime dominatoare, minoice (cca 1400 î. d. H), până la invazia doriană din secolul al XII-lea î. d. H., dominarea mărilor se afla în mîinile grecilor micenieni, care sunt achioii (achaiwoi) homerici, produsele artizanilor lor fiind răspândite în Cipru, Creta și Rhodos, aici presupunându-se că ar fi existat împortante așezări aheene. De asemenea, aceștia aveau așezări pe coastele Mării Egee, mai cu seamă la Milet. Conform spuselor lui E. O. Forrer, Ahhiyawā ar fi o ipotetică Achaiwa. Criticile ce s-ar aduce acestei teorii de dezvoltare ale lui Forrer cad în fața faptului că pe coastele Mării Egee, hitiții erau nevoiți să intre în contact cu aheii iar slabele informații existente despre poporul regatului Ahhiyawā sunt în consens cu ceea ce se știe despre ahei.

Tradiția greacă despre talasocrațiile succesive din Marea Mediterană afirmă că era imposibilă dominarea Mediteranei de apus – în același timp -, decât de o singură putere maritimă. Succesiv, dominația navală a Mării Mediterane a fost formată din forța navală minoică, până în jurul anului 1400 î. d. H, apoi de cea miceniană (a aheenilor), până la apariția, în jurul anului 100 î. d. H a talasocrației feniciene, aceasta fiind urmată de cea greacă, ca urmare a bătăliei de la Salamina (480 î. d. H), conflict în care flota feniciană împreună cu cea persană au fost distruse.

Deoarece micenienii sau aheii, așa cum îi numește Homer, au fost stăpâni peste vestul Mării Mediterane, aceștia trebuiesc identificați ca ahei, supuși ai regatului Ahhiyawā, deoarece textele hitite afirmă că acest regat reprezenta o puternică forță maritimă neputând exista concomitent, în această regiune a Mediteranei, mai mult de o singură putere ce domina  marea.

Textele hitite nu menționează numai existența aheilor unde apar ca aliați, și nu ca supuși ai Imperiului Hitit. Aceeași sursă menționează și cetatea Troia, dar ea nefiind aliată, ci supusă hitiților. În scrierea cuneiformă hitită, numele sub care este menționată Troia este Ta-ru-(u)i-ša, ce are mai multe forme de citire: Tarūwisa, Tarōwisa, Tarwisa, Trūisa sau Trōisa. Acest nume este menționat doar o dată într-o listă de orașe și de ținuturi ale unei țări localizate pe coasta vestică a Asiei mici, numită Assuwa. Datorită provinciei romane Asia ce se afla în această regiune, teoria sugerată a fost că Assuwa este forma inițială a termenului Asia. Textul ce face referire la aceste informații, reprezintă o parte restrânsă a analelor regelui hitit Tudhaliyas IV (circa 1265 – 1235 î. d. H), care pare a fi primul rege hitit ce a vizat aceste regiuni.

Ținutul Ta-ru-(u)i-ša se află în partea nordică a regiunii Assuwa fiind foarte posibil ca acest ținut să se afle în vecinătatea Troiei.

În același text al analelor, înainte de numele acestui ținut se află un nume scris U-i-lu-ši-ia, pronunția acestuia fiind Wilusiya. Aceasta amintește de celălalt nume homeric atribuit Troiei, Ilios. Denumirea de Ilios amintește de numele unui regat vasal al Imperiului Hitit purtând numele de U-i-lu-ša (Wilusa) al cărui rege, pe vremea regelui hitit Muwatalli (circa 1300 î. d. H) se numea, conform textelor hitite, Alaksandus. Acest nume este foarte asemănător cu cel de Alexandros (sau Paris), principe la Ilios (Troia).

Conform unei tradiții păstrate de Stephanos din Bizanț, orașul Samylia, în Caria, aflat pe coasta de vest a Anatoliei, a fost întemeiat de un oarecare Motylos, „care a primit pe Elena și pe Paris” (în călătoria lor de la Sparta la Troia). Aici există o referință la tratatul de supunere încheiat între Alaksandus și Muwatalli.

Textele egiptene arată că Drdny (dardanienii, alt nume similar fiind necunoscut) au luptat ca aliați ai hitiților în bătălia de la Kadeș, de unde reiese că hitiții au stăpânit Troia. Astfel se ajunge la concluzia că Troia a fost supusă Imperiului Hitit. Însă aici apare un semn de întrebare. De ce hitiții nu au venit în ajutorul supușilor săi pentru respingerea atacului aheilor, având în vedere încheierea tratatelor de supunere hitite ce prevedeau că regii hitiți își vor ajuta vasalii în condițiile în care aceștia sunt atacați de o altă putere? Explicația lipsei de reacție a hitiților stă în faptul că Imperiul Hitit nu mai exista în jurul anului 1200 î. d. H, când capitala sa, Boghazkoy, a fost cucerită de „Popoarele Mării”. Acesta a fost momentul în care aheii, profitând de dispariția Imperiului Hitit, au nimicit pe troieni.

Bibliografie:

Constantin Daniel, Misteriile lui Zamolxis, ediția a treia, Editura Herald, București, 2015

Surse imagini:

https://en.wikipedia.org/wiki/Heinrich_Schliemann

http://esmateria.com/2012/07/25/las-redes-sociales-de-la-iliada-son-mas-reales-que-las-de-harry-potter/

 

 

 

Alătură-te discuției

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *