(Analiză de David Vișan)
Deoarece alegerile parlamentare sunt din ce în ce mai aproape, vom începe și noi prezentarea listelor de candidați ai fiecărui partid. Începem cu „campionul en-titre” al diasporei, PNL.
Așadar, iată lista completă a candidaților Partidului Național Liberal pentru diaspora.
Senat:

VIOREL RICEARD BADEA – rezident în România.
Viorel Riceard Badea este în prezent senator de diaspora. Domnia să se află la al doilea mandat de parlamentar, ambele fiind obținute pe listele vechiului PD-L. Înainte de a accede în Parlamentul României, a fost secretar de stat și, respectiv, consilier în cadrul Departamentului pentru Relațiile cu Românii de peste hotare. Este licențiat în filologie, pedagogie, limbi străine și în prezent ocupă funcția de președinte al PNL Diaspora.
MIHAI PETRE SABAILĂ – rezident în Spania
Mihai Petre Sabailă este președintele organizației locale Spania 1 a PNL, regiunea Galicia, Asturias, Castilla y León, Țara Bascilor, La Rioja.
Este fondatorul și președinte al Asociației Cultura Românească – Errumaniar Kultura, precum și al gazetei „Viața Românească”
ANTONIO NYERJAK – rezident în Belgia
Antonio Nyerjak este membru PNL din 1993. A îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte TNL Cavnic, vicepreşedinte TNL Maramureş, coordonator regional PNL Diaspora, coordonator al cluburilor liberale din Belgia.
Este o persoană implicată în viața politică a Diasporei, fiind membru constant al comisiilor de votare din Belgia. Are o relaţie excepţională cu autorităţile belgiene din localitatea de reşedinţă, precum şi cu membrii misiunilor diplomatice ale României, fiind permanent consultat atunci când se organizează manifestări sau reuniuni de către Ambasada României în Regatul Belgiei.
A fost ambasador onorific al României din capitală culturală europeană Mons (2014-2015)
CAMELIA MARIA BICHIȘ – rezidentă în Italia
Camelia Maria Bichiș este membru PNL din 2004. A fost președintele organizației OFL Italia.
Are o relație foarte bună cu autoritățile din localitatea de referință, fiind un membru implicat în viața comunității.
Camera Deputaților:
MIHAI ALEXANDRU VOICU – rezident în România
Mihai Alexandru Voicu este deputat în Parlamentul României. A reprezentat PNL în Comisia parlamentară de elaborare a Codului Electoral și este unul dintre cei mai populari vectori de imagine ai partidului. În prezent, Mihai Voicu ocupă funcția de prim-vicepreședinte al PNL.
ALEXANDRU BARBAROȘIE – rezident în Republica Moldova
Alexandru Barbaroșie este membru PNL Republica Moldova şi al PLDM Republica Moldova, iar din 2015 este preşedinte al Raionului Anenii Noi.
Este o persoană foarte activă politic, atât în cadrul PNL Moldova, cât şi în cadrul PLDM . Are o relaţie deosebit de bună cu autorităţile locale din Republica Moldova.
MARIUS IONEL-IOAN – rezident Spania
Marius Ioan este preşedinte al PNL Spania şi membru al Partidului Popular Spania, fiind candidat pe lista de europarlamentari ai acestui partid.
A deţinut, între 2007 – 2011, funcţia de Director General de Imigraţie şi Cooperare Internaţională la Primăria din Torrejon de Ardoz, iar din 2012 este consilier la Grupul Parlamentar al Partidului Popular Spaniol la Camera Deputaţilor.
A avut o activitate politică continuă în Spania, atât în cadrul PNL, cât şi în cadrul Partidului Popular din Spania. Are o relaţie excepţională cu autorităţile spaniole, cât şi cu reprezentanţii diplomatici ai României în acest stat.
GABRIEL SĂVULESCU – rezident în Germania
Gabriel Săvulescu este un vechi membru al PNL cu o activitate politică excepţională în diaspora. A fost membru al Partidului Liberal din Germania între 1984 şi 2014), este membru PNL, Clubul Liberal de la Paris, din 1990, secretar executiv al PNL Diaspora şi preşedinte al PNL Koln.
Gabriel Săvulescu s-a remarcat printr-o participare activă la toate scrutinele politice atât pentru partidele politice din Germania, cât şi pentru Partidul Naţional Liberal. Astfel, a candidat la alegerile pentru Consiliul Consultativ al Migranţilor din Koln, la alegerile pentru Parlamentul Regional din Renania de Nord-Westfalia, precum şi la alegerile pentru Parlamentul European
ANGELA ARAMĂ – rezident în Spania
Angela Aramă este membru al PNL Diaspora Spania. A fost, între 2005 şi 2009, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Este un bun profesionist în jurnalism, fiind autorul actualului Cod al Audiovizualului din Republica Moldova, adoptat de Parlamentul din Republica Moldova în 2006. A fost editorialist la săptămânalul Cronica, producător la postul de televiziune Canal Regional şi fondator al Şcolii de Televiziune din Republica Moldova, fiind şi lector universitar la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Este laureată a mai multor concursuri de jurnalism.
S-a remarcat printr- o activitate civică excepţională, fiind un activist profund implicat atât în comunitatea românească din Spania, cât şi din Republica Moldova.
VALENTIN FAGASIAN – rezident în Italia
Valentin Fagarasian este membru PNL din 1991, fiind preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri PNL Italia iar în present consilier local al municipiului Botoşani
Este foarte activ şi implicat în viaţa politică a comunităţii româneşti din Italia. A militat continuu în campaniile electorale organizate de PNL în Diaspora, reuşind să obţină rezultate excepţionale în acest sens.
Câteva scurte concluzii:
PNL dorește să conserve pozițiile parlamentarilor actuali, asigurându-le acestora primul loc pe lista electorală. Dacă Viorel Badea este un politician care și-a asociat cariera cu tema diasporei, nu același lucru se poate spune despre Mihai Voicu; mai mult decât atât, nu se știe care va fi reacția românilor de pretutindeni la o listă condusă de un om politic responsabil pentru o lege electorală nu tocmai prietenoasă cu aceștia.
Pe un alt loc considerat eligibil (locul doi la Camera Deputaților) îl găsim pe Alexandru Barbaroșie, cetățean moldav. Astfel, intenția liberalilor de a capitaliza electoral în Republica Moldova devine evidentă. Nu știm dacă această tactică va funcționa, deoarece și celelalte partide au ofertele lor pentru cei de peste Prut, după cum vom observa în analizele viitoare. Totuși, dat fiind faptul că Alexandru Barbaroșie este un activist politic cu ștate vechi în Republica Moldova și o prezență publică de notorietate există șanse pe această nișă.
Spania ocupă locul trei pe ambele liste liberale. Astfel, românii din ce mai mare comunitate din străinătate sunt invitați să voteze masiv PNL pentru ca reprezentanții acestora – persoane implicate social și politic, după cum reiese din prezentările acestora – să fie aleși în Parlament. Șansele sunt cel puțin discutabile…
Un lucru mai puțin atractiv este faptul că Italia, a doua mare comunitate românească, este prezentă abia pe ultimele locuri ale listelor, de unde deducem faptul că PNL nu mizează pe mobilizarea românilor din Peninsulă la vot, sperând probabil să compenseze prin voturile de peste Prut și cele din alte țări cu comunități românești, cum ar fi Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sau Belgia. Riscant și totodată contraproductiv politic.
În final putem spune că listele electorale liberale pentru diaspora au ca punct forte popularitatea membrilor care le compun, iar ca punct slab reprezentarea geografică a acestora.
Următoarele liste supuse analizei noastre vor fi cele ale PSD.
[…] post LISTELE LA CONTROL (partea întâi) appeared first on News […]