LISTELE LA CONTROL (partea a treia)

0 0
Read Time:2 Minute, 45 Second

(Analiză de David Vișan)

Deoarece alegerile parlamentare sunt din ce în ce mai aproape, vom începe și noi prezentarea listelor de candidați ai fiecărui partid. Acum, a venit rândul Partidului Mișcarea Populară să releve propunerile electorale pentru diaspora.

Este pentru prima dată când partidul lui Traian Băsescu participă la alegerile pentru Parlamentul României și fără îndoială acesta este cel mai important test politic pe care PMP va trebui să îl treacă.

Senat:

DANIEL ȚECU – rezident în Spania,

Daniel Țecu este președinte al asociației FADERE. Acesta a imigrat în Peninsula Iberică acum 20 de ani și conform propriilor declarații, asociația domniei sale a obținut peste 500000 Euro de la românii din Spania, bani cu care s-a organizat „Forum Europa 2008”, la care a fost invitat și Traian Băsescu, precum și diverse acțiuni umanitare în mai multe țări din Africa. Țecu este cunoscut ca fiind omul de casă al lui William Brânză și bineînțeles una dintre piesele de bază ale lui Traian Băsescu în diaspora.

DORU LIVIU DENDIU – rezident în Republica Moldova,

Doru Liviu Dendiu are 48 de ani, s-a născut la Constanța și este de profesie jurnalist. În prezent ocupă funcția de purtător de cuvânt al Institutului Mamei și al Copilului de la Chișinău. Nu vom continua prezentarea domnului Dendiu, în schimb vom atașa spre vizionare un material jurnalistic video în care se poate observa atitudinea domniei sale față de un coleg jurnalist. A se conștientiza că această persoană dorește să intre în Senatul României…

Camera Deputaților:

CONSTANTIN CODREANU – rezident în Republica Moldova,

Constantin Codreanu are 34 de ani și este analist politic, jurnalist, activist civic, președinte executiv al Consiliului Național al Reîntregirii, reprezentant al Blocului Unității Naționale în Republica Moldova și militant pentru reunirea celor doua state românești.

DORU PETRIȘOR COLIU – rezident în Spania,

Doru Petrișor Coliu are 42 de ani, locuiește în Spania și conform propriilor declarații este un fan declarat al lui Eugen Tomac.

DĂNUȚ FRÎNGU – rezident în Italia,

Dănuț Frîngu are 37 de ani și este antreprenor. A urmat Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și are un master în Științe economice obținut la Universitatea Ovidius din Constanța.

CONSTANTIN DORIN COMAN – rezident în Italia,

Constantin Dorin Coman are 51 de ani și locuiește la Roma. Este de profesie inginer iar în prezent lucrează în domeniul energiei solare fotovoltaice. Domnia sa a candidat la alegerile administrative din 27 mai în Circumscripția 3, din partea Centro Democratico – formațiune care a susținut candidatul PD la funcția de primar al Romei.

Câteva scurte concluzii:

Partidul Mișcarea Populară prezintă două liste de candidați alcătuite exclusiv din români stabiliți în străinătate. Punctele forte sunt evident locurile întâi de la Senat și Camera Deputaților, acolo unde partidul lui Traian Băsescu propune oameni cu o mare notorietate în rândul românilor de pretutindeni. Numele lui Daniel Țecu este legat de mai multe controverse, dar Constantin Codreanu este văzut ca o tânără speranță a politicii, mai ales peste Prut.

Și în cazul PMP, Republica Moldova reprezintă o țintă electorală iar acest partid are toate șansele să capitalizeze politic pe acest teritoriu, în ciuda faptului că Doru Liviu Dendiu reprezintă un real balast de imagine.

PMP se anunță un candidat serios în diaspora, unde există premisele de a câștiga.

Următoarele liste supuse analizei noastre vor fi cele ale ALDE.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

3 thoughts on “LISTELE LA CONTROL (partea a treia)

  1. Codreanu e tanara speranta a politicii? Ha ha ha! Codreanu e un circar din moldova, un pomanagiu care a stat mereu cu mana intinsa la altii si a pupat in dos si a scris de bine de cei care ii aruncau o bucata de paine. Un oprtunist care n-a muncit o zi in toata viata lui. Nu stiu unde ati vazut el speranta, dar daca el o reprezinta s-a zis cu noi!

  2. Voi ati inebunit ce candidat Doru Coliu Petrisor? Nu va -ti saturat de puscariasi la conducere? Si de oameni care nu le place munca?Nu dau doi bani pe família asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *