(David Vișan)
Aflat în campanie electorală în Marea Britanie, candidatul ALDE pentru Senatul României, Corneliu Rădăuță a avut parte de o întâlnire mai puțin obișnuită cu unul dintre românii stabiliți în urmă cu mult timp în Regatul Unit:
„Fiind la Londra, am petrecut câteva ore în compania lui Ovidiu Șarpe – românul care nu doar că a reușit să se afirme acolo, dar care continuă să ducă faima țării noastre, inclusiv prin deserturile pregătite după rețete românești.
Ovidiu se află în Marea Britanie de aproximativ 35 de ani și este cunoscut, practic, de toți românii de acolo. Am vorbit despre problemele cu care se confruntă și Ovidiu mi-a spus, cu regret, că românii din diaspora nu au un senator care, cu adevărat, să îi reprezinte, dar cei de acolo își doresc mult să fie reprezentați în Senat, a scris candidatul liberal pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, acesta a avut parte și de o provocare deosebită: a pregătit un deliciu dulce pentru românii din zonă:
„Nu pot să nu vă împărtășesc și faptul că, am avut parte și de o provocare deosebită și dulce, la propriu 🙂 Într-unul din localurile ce aparțin lui Ovidiu Șarpe – „Patisseria Romana” din Edgware, Londra, ce oferă o gamă variată de produse de patiserie și cofetărie, preparate după rețete tradiționale românești și nu doar, am intrat în rolul unui cofetar și am făcut un tort”.
[…] post Întâlnire inedită pentru unul dintre candidații de diaspora la alegerile parlamentare appeared first on News […]
Pe cand un tort la Senat ?