Candidații dreptei pentru diaspora se măcelăresc între ei

0 0
Read Time:1 Minute, 8 Second

(articol de David Vișan)

Mai sunt fix zece zile până la alegerile parlamentare, așadar campania electorală intră pe ultima turnantă. În această perioadă, toți candidații scot armele cele mai tăioase și lovesc năpraznic și apăsat; firește, fiecare după puteri și resurse.
Din păcate pentru unii dintre candidați, resursele sunt atât de limitate încât tot ceea ce reușesc este să cadă într-un penibil de tot râsul. Este și cazul tandemului Doru Dendiu (PMP) – Alexandru Barbăroșie (PNL). Doi cetățeni de origine basarabeană care au declanșat jihadul unul împotriva celuilalt pentru prețioasele voturi de peste Prut.

Pe scurt, Dendiu (de profesie jurnalist) a „injectat” pasivitatea lui Barbăroșie din această campanie, punând-o pe seama unor prezumtive dosare penale cu care acesta din urmă ar fi ținut în șah. Liberalul nu s-a lăsat mai prejos și a aruncat în capul contracandidatului său o găleată de lături și trimiteri la practici similare cu cele ale lui Igor Dodon. Toate acestea în timp ce, pe canalele media naționale, liderii politici vorbesc despre programe, proiecte, bani europeni și mai ales, despre unirea tuturor românilor (!?!)screenshot-from-2016-12-01-15-15-23
screenshot-from-2016-12-01-15-15-38

Exemplul de mai sus arată, din păcate, faptul că nivelul politicii românești este încă departe de pretențiile exprimate în fața reflectoarelor și că nu sunt semne că se poate schimba ceva radical în viitorul imediat, europenismul vânturat în ochii electoratului fiind numai gardul vopsit care ascunde leopardul.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Candidații dreptei pentru diaspora se măcelăresc între ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *