(articol de Oana Bogdan)
Un important portal al românilor de pretutindeni a efectuat primul sondaj de opinie relevant pentru opțiunile elctorale ale diasporei. Cercetarea sociologică a fost realizată în perioada 28 noiembrie – 3 decembrie, prin metoda CATI, și cuprinde un eșantion relevant pentru românii din străinătate, compus din persoane cu drept de vot care s-au înscris în Registrul electoral.
Rezultatul sondajului arată un trend aparte al românilor din diaspora, față de cei din țară, astfel:
- Partidul Mișcarea Populară (PMP) – 29%
- Uniunea Salvați România (USR) – 25%
- Partidul Social Democrat (PSD) – 17%
- Partidul Național Liberal (PNL) – 13%
- Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) – 7%
- Partidul România Unită (PRU) – 5%
- Alianța Noastră România (ANR) – 4%
* celelalte formațiuni politice fie nu au propus candidați pentru diaspora, fie se regăsesc în marja de eroare aceptată de 3,1%
După cum se poate observa, fostul președinte încă se regăsește foarte sus în opțiunile electorale ale diasporei. Pe de altă parte, USR beneficiază de traiectoria pozitivă pe care s-a poziționat la alegerile locale, atunci când a produs marea surpriză, clasându-se pe locul doi la București din postura de partid regional. Pe de altă parte, partidele tradiționale își mențin trendul descendent, cu un minus notabil pentru PNL care a căzut pe locul patru și se află sub PSD pentru prima dată în istoria sa în diaspora.
Celelalte partide vor puncta, cel mai probabil, numai la impresia artistică, singura potențială surpriză fiind ALDE care ar putea obține un mandat de deputat la redistribuire.
Parlamentul României cuprinde șase fotolii pentru diaspora – doi senatori și patru deputați.
[…] post Jurnaliștii noștri au intrat în posesia cifrelor PRIMULUI SONDAJ DE OPINIE efectuat în DIASPORA appeared first on News […]
[…] românesc din Republica Moldova, precum și o forță politică de luat în seamă în diaspora. Sondajul publica acum câteva zile de către News Diaspora, arăta faptul că Partidul Mișcarea Populară […]